Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a menţionat că se află în discuţii pentru o modificare legislativă care să faciliteze accesul persoanelor la analize de sânge. În context, recoltarea acestor probe ar putea avea loc în cabinetele medicilor de familie, unde infrastructura este disponibilă, iar analizele urmează să fie procesate de labouratoarele spitalelor publice.

„De la început, am spus că reforma în sănătate nu înseamnă austeritate. În acest domeniu, nu au avut loc tăieri bugetare. Am avut discuţii clare cu premierul ţării şi îi mulţumesc domnului Ilie Bolojan, care a înţeles că, din bugetul Sănătăţii, nu putem face reduceri. Totuşi, aplicând anumite măsuri şi modificări legislative, putem reorganiza sistemul astfel încât, păstrând acelaşi buget, de aproximativ 80 de miliarde de lei, buget care s-a dublat în ultimii patru ani, să eficientizăm serviciile şi să creştem accesul populaţiei la servicii medicale”, a declarat Rogobete într-o emisiune televizată.

El a dat ca exemplu decontarea serviciilor realizate prin caravane mobile, care va permite persoanelor din zone mai defavorizate să beneficieze de servicii medicale şi va stimula atât spitalele de stat, cât şi cele private să organizeze, fie separat, fie în colaborare, caravane de screening pentru boli cardiace, cancer sau pentru copii.

„Această măsură poate fi implementată imediat, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a pachetului legislativ, şi reprezintă un prim parteneriat transparent şi de încredere între sistemul public şi cel privat de sănătate”, a adăugat Rogobete.

De asemenea, el a menţionat intenţia de a prelungi programul de funcţionare în ambulatorii specializate până la ora 20, acolo unde este posibil, pentru anumite specialităţi.

„Am avut recent o discuţie constructivă cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi cu premierul, domnul Ilie Bolojan, şi ne gândim, până la finalul anului, la o nouă modificare legislativă pentru a facilita accesul la analize de sânge. În ultimele săptămâni, a existat o nemulţumire justificată legată de plafonul impus anumitor laboratoare private pentru analize de laborator. Ne dorim să creştem accesul la analize în sistemul public şi să implicăm mai mult medicii de familie în acest proces important de screening, cu pachete de analize de bază”, a explicat ministrul.

El a subliniat meritele medicilor de familie, afirmând că apreciază activitatea lor, chiar dacă uneori au fost puşi în situaţii incomode din cauza sistemului deficitar sau inadecvat.

„Îi apreciez foarte mult pentru munca depusă, deşi sistemul nu le-a oferit întotdeauna suportul necesar”, a spus Rogobete.

În final, el a explicat că, teoretic, recoltarea de sânge ar putea avea loc în cabinetele medicilor de familie, unde infrastructura este disponibilă, iar analizele ar fi prelucrate ulterior de laboratoarele spitalelor publice.



Sursa articol