Republica Moldova a preluat oficial, vineri, 14 noiembrie, conducerea Comitetului de Miniştri al Organizației Consiliul Europei, în cadrul unei ceremonii organizate la Strasbourg.

Viceprim-ministrul și ministrul externelor, Mihai Popşoi, a subliniat la acest eveniment principalele obiective ale mandatului moldovean, evidențiind sprijinul pentru Ucraina, precum și inițiativele privind înființarea Tribunalului Special pentru crimele de agresiune și a Comisiei pentru reclamații, considerate priorități principale.

În discursul său, oficialul a reafirmat angajamentul ferm al Moldovei față de valorile promovate de această organizație și de contribuția la întărirea democrației și statului de drept în Europa.

„Preluăm conducerea într-o perioadă dificilă, iar rolul Organizației Consiliul Europei în apărarea valorilor democratice, a drepturilor omului și a statului de drept este crucial. Am învățat că democrația nu este o destinație finală, ci un proces care necesită implicare continuă, curaj și responsabilitate. Moldova rămâne un susținător devotat al valorilor fundamentale ale acestei organizații și al misiunii sale de promovare a păcii și unității pe continent”, a afirmat ministrul moldovean.

Dintre principalele obiective anunțate se numără întărirea sistemului Convenției Europene a Drepturilor Omului, promovarea drepturilor copiilor, combaterea violenței împotriva femeilor, susținerea drepturilor sociale, consolidarea democrației locale și combaterea dezinformării. De asemenea, Republica Moldova își propune să crească colaborarea între statele membre în domeniul protecției drepturilor omului și al bunului guvernare.

Pe durata mandatului de șase luni, Moldova va organiza peste 30 de evenimente, de la întâlniri ministeriale la activități culturale, atât în Chișinău, cât și la Strasbourg. Momentul de vârf va fi sesiunea ministerială din mai 2026, care va avea loc în capitala Moldovei și la care vor participa reprezentanți ai celor 46 de țări membre ale organizației.

Mihai Popşoi a mulțumit Maltei pentru modul exemplar în care și-a exercitat mandatul în ultimele șase luni, iar în cadrul ceremoniei, oficialul moldovean a primit cheia și ciocanul simbolic de la reprezentantul statului insular, marcând în mod oficial transferul mandatului.

La eveniment au fost prezenți Secretarul General al Organizației Consiliul Europei și ambasadori ai tuturor statelor membre.

Republica Moldova va deține conducerea Comitetului de Miniştri din noiembrie 2025 până în mai 2026. Aceasta este a doua oară când țara exercită acest mandat, prima fiind în 2003, la scurt timp după aderarea sa la organizație, în 1995.



Sursa articol