Reacțiile pe rețelele sociale după uciderea activistului de extremă dreapta Charlie Kirk au dus la pierderea locurilor de muncă pentru mai multe persoane din Statele Unite. Autoritățile din diverse state americane au luat măsuri restrictive față de comentariile critice, deși administrația condusă de Donald Trump sprijină de obicei libertatea de exprimare. Printre cei care au fost concediați, suspendați sau censurați recent pentru opiniile lor se numără profesori, pompieri, jurnaliști, politicieni, un agent al Serviciului Secret și un angajat al unei importante echipe din liga de fotbal american, conform publicației The Guardian, citată de News.ro.

Aceste măsuri au fost adoptate în contextul în care administrația Trump promite să ia acțiuni împotriva cetățenilor străini care laudă, judecă sau minimalizează uciderea activistului Charlie Kirk, cunoscut ca un fervent susținător al libertății de exprimare.

Secretarul apărării, Pete Hegseth, a cerut personalului său să identifice și să monitorizeze membrii armatei și alte persoane asociate cu Pentagonul care au făcut comentarii disprețuitoare sau au părut să tolereze uciderea lui Kirk, a informat NBC News. Potrivit sursei, mai mulți soldați au fost eliberați din funcție din cauza postărilor pe rețelele sociale, iar zeci de alte persoane, inclusiv civili angajați ai Pentagonului, au fost chemați pentru explicații.

Dincolo de acțiunile guvernului, mai mulți lideri și grupuri conservatoare încearcă să colecteze și să evidențieze exemple de comentarii considerate inacceptabile sau periculoase. Laura Loomer, o susținătoare ferventă a lui Trump, a scris pe rețeaua X că toți cei care celebrează moartea lui Kirk vor avea de suferit profesional, avertizând că le va distruge aspirațiile de carieră dacă îndrăznesc să vorbească.

În același timp, Scott Presler, un activist de extremă dreapta cu peste 2,3 milioane de urmăritori pe X, a solicitant sfaturi despre profesorii implicați în celebrarea morții lui Kirk și a distribuit informații despre aceștia, inclusiv detalii despre locurile lor de muncă, conform revistei Time.

În Florida, consiliul de educație a emis un memorandum în care avertizează angajații din școli să nu posteze opinii personale care ar putea submina încrederea elevilor și a familiilor. Doi profesori din comitatul Clay au fost îndepărtați din clase și supuși unei anchete, după ce unul dintre ei a publicat pe contul personal de social media un articol despre incidentul din Utah și a comentat: „Poate că nu este necrologul ideal, dar pentru mine e pe locul al doilea.”

Un alt profesor de liceu a făcut o aluzie la poziția lui Kirk, exprimată în 2023, spunând că „merită să existe câteva decese prin împușcare în fiecare an” pentru protejarea „dreptului de a deține arme, dat de Dumnezeu”. El a adăugat: „37 de ani în educația publică, gata să-mi asum un glonț pentru copiii mei. Nu am lacrimi, pentru că el a ales să se sacrifice pentru drepturile de a fi protejați. Karma!” Aceste declarații au fost descrise ca fiind „șocante” și „pline de ură” de către senatorul republican Jennifer Bradley, într-un comunicat oficial.



Sursa articol