România – Ungaria s-a desfășurat în Sala Polivalentă din Craiova. La scurt timp după începutul meciului, partida a fost oprită din cauza unui incident provocat de o parte a suporterilor, care s-au simțit deranjați de o defecțiune a tabelei de marcaj care afișa “Ungaria – Ungaria”. Aceștia au început să adreseze injurii și scandări xenofobe către echipa oaspete.

Meciul a fost suspendat timp de 45 de minute, dar a fost reluat grație intervenției jandarmilor.

Presa maghiară a fost atentă la evenimentele din meciul de la Craiova și a relatat despre incidentele care au avut loc la începutul barajului.

România a fost învinsă în prima rundă a barajului cu 2-3 la Debrecen, iar meciul, la fel ca returul de la Craiova, a fost transmis pe un canal de sport.

“Cu gazdele în avantaj, 1-0, meciul de futsal masculin România–Ungaria a fost oprit temporar în minutul șase din cauza unei revolte în tribune. O parte dintre suporterii gazdelor s-au luat mai întâi la bătaie între ei și cu jandarmii, mai mulți au intrat pe teren, iar mai apoi au explodat petarde, fiind utilizate și grenade fumigene și torțe, astfel că arbitrii au decis imediat să întrerupă partida, iar cele două echipe s-au retras în vestiare.”

“În cele din urmă, după o pauză forțată de peste treizeci de minute, jocul s-a reluat, însă arbitrii și oficialii delegați de organizația europeană i-au informat pe organizatorii locali că, în cazul unor noi incidente, meciul va fi întrerupt definitiv”, conform unui articol de presă.



Sursa articol