Echipa antrenată de Cristi Chivu a reușit să învingă cu 2-1, însă meciul a fost mult mai dificil decât părea, având în vedere că italienii veniseră după trei victorii convingătoare în grupă în UEFA Champions League.
Inter a început partida bine, având inițiativa și creând ocazii, dar Lautaro Martinez a ratat câteva șanse importante, inclusiv un șut respins de pe linie. Abia înainte de pauză, căpitanul echipei a reușit să marcheze din apropiere.
Partea secundă a schimbat radical desfășurarea jocului. Kairat a egalat prin Ofri Arad, iar atmosfera de pe stadion s-a modificat rapid. Inter părea copleșită, dar Carlos Augusto a readus avantajul pentru echipa lui Chivu cu un șut puternic de la marginea careului.
La final, mass-media italiană a subliniat dificultatea succesului obținut. O publicație apropiată clubului a menționat: „Inter – Kairat Almaty s-a terminat 2-1. Lautaro și Carlos Augusto i-au dăruit lui Chivu trei puncte foarte muncite după o victorie chinuită.”
Inter rămâne cu maxim de puncte după patru meciuri, împărțind prima poziție a grupei cu Bayern și Arsenal, în timp ce Kairat nu a reușit să obțină nicio victorie.

Fii primul care comentează