Primăria Capitalei a anunțat începutul lucrărilor de modernizare a liniei de tramvai 40, cea mai importantă investiție din ultimii ani în infrastructura de transport public a Bucureștiului. Contractul, semnat cu compania austriacă PORR, are o valoare de peste 715 milioane lei (aproximativ 140 de milioane de euro) și va dura 33 de luni.
Proiectul vizează reabilitarea a 18 kilometri de cale dublă pe traseul de tramvai, inclusiv bulevardele Theodor Pallady, 1 Decembrie 1918, Basarabia, Calea Călărașilor și Corneliu Coposu, precum și bucla Complex Titan.
„Suntem pe cel mai mare șantier de schimbare a sistemului de șină de tramvai din București. Este o lucrare care, însumat cu tot cu TVA, ajunge la 150 de milioane de euro, cea mai mare investiție dintre toate loturile”, a declarat primarul interimar Stelian Bujduveanu într-o conferință de presă.
Lucrările includ construirea a 64 de peroane, modernizarea stațiilor de alimentare, înlocuirea rețelei aeriene și a cablurilor de curent continuu, precum și renovarea macazurilor și suprastructurii.
Proiectul beneficiază de finanțări externe, inclusiv de la Banca Europeană de Investiții, fapt ce asigură că nu vor fi impactate bugetele locale. Contractul prevede o perioadă de proiectare de 9 luni și o etapă de execuție de 24 de luni.
Implementarea va fi etapizată pentru a evita blocaje în trafic. „Începem în zonele unde nu punem în pericol nicio bandă de circulație. Lucrările se vor desfășura astfel încât, pe măsură ce se finalizează o secțiune, să se poată lucra pe alta”, a explicat primarul interimar.
Modernizarea liniei 40 face parte dintr-un amplu program de reabilitare a aproape 50 de kilometri de trasee de tramvai. Scopul este pregătirea infrastructurii pentru introducerea tramvaielor moderne, de ultimă generație.
Primăria Capitalei lucrează pentru îmbunătățirea semnificativă a rețelei de transport public din București, asigurându-se că dezvoltarea infrastructurii va susține mobilitatea durabilă și mijloacele de transport eficiente în zona metropolitană.
Sursa articol

Fii primul care comentează