Conform News.un.org: Ciclu vicios: Războiul alimentează foamea, foamea alimentează violența
Relația dintre conflictele armate și insecuritatea alimentară atinge noi cote periculoase la nivel global. Sistemele alimentare, de la ferme și piețe la rute de transport, devin ținte directe în zone de război, cu consecințe economice ce depășesc cu mult câmpurile de luptă, a avertizat Carl Skau, șeful interimar al Programului Alimentar Mondial (PAM). Acesta a prezentat situația dramatică întâlnită în timpul unei vizite în Somalia, subliniind cum războiul generează foamete, iar foametea, la rândul său, creează condiții pentru noi violențe.
Geografia în schimbare a foamei
Atacurile cu drone și rachete asupra piețelor din Sudan, violențele rețelelor criminale în Haiti sau împiedicarea accesului lucrătorilor umanitari în Gaza, Mali și Myanmar sunt doar câteva exemple ale unei crize extinse. ONU estimează că cel puțin 266 de milioane de oameni s-au confruntat cu insecuritate alimentară acută anul trecut, cel mai mare număr de conflicte armate de la Al Doilea Război Mondial. În acest context, famină a fost confirmată simultan în Sudan și Gaza, iar conflictele și violența sunt considerate principalele cauze ale foamei în 12 din cele 13 zone de criză alimentară monitorizate de Națiunile Unite.
Dar geografia insecurității alimentare se modifică. Un atac asupra unui port sau a unei nave de marfă poate duce la creșterea prețurilor la alimente la mii de kilometri distanță. Situația din Marea Neagră, unde atacurile asupra transporturilor de cereale din Ucraina au redus cu 40% transporturile prin Bosfor, și perturbările din Marea Roșie și Strâmtoarea Ormuz, pe unde tranzitează o parte semnificativă din comerțul global cu petrol și îngrășăminte, ilustrează această interconectare.
Carl Skau a descris această convergență ca pe o criză a trei puncte critice maritime: Marea Neagră, Marea Roșie și Strâmtoarea Ormuz. Perturbările din aceste zone se propagă prin piețele interconectate de energie, îngrășăminte și alimente, transformând conflictele îndepărtate în costuri mai mari pentru țările dependente de importuri. În timp ce pentru țările bogate aceasta înseamnă creșteri de prețuri, pentru cele deja la limita supraviețuirii, poate însemna chiar mai puține mese pe zi. În Sudan, costul alimentelor de bază a crescut cu aproape 40% de la începutul lunii februarie, în timp ce scăderea exporturilor de îngrășăminte amenință sezoanele agricole în Africa și Asia.
Când foametea alimentează următorul conflict
Pe lângă distrugerea infrastructurii agricole și a rutelor de aprovizionare, care determină deplasarea populațiilor, foametea crește vulnerabilitatea comunităților sărace și deplasate în fața recrutării de către grupuri armate și rețele criminale. În Somalia, unde șase milioane de oameni, aproximativ o treime din populație, se confruntă cu foamete severă, situația este deosebit de gravă. Aproape două milioane de copii suferă de malnutriție acută sau severă, iar PAM reușește să asiste doar aproximativ 600.000 de persoane. Luptele din Baidoa au împiedicat recent accesul la aproximativ 5.000 de copii care aveau nevoie de asistență nutrițională.
Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a reamintit Consiliului de Securitate al ONU, într-o dezbatere pe tema conflictului și a foametei, că acest ciclu a fost recunoscut oficial în 2018 prin Rezoluția 2417. Opt ani mai târziu, „acest ciclu vicios continuă”, a afirmat Guterres.
Avertismentul vine înainte de catastrofă
Problema nu este lipsa de diagnostic, ci incapacitatea de a acționa decisiv după emiterea avertismentelor. Situația din Sudan, unde semnalele de alarmă au fost ignorate, contrastează cu experiența Somaliei din 2010-2012, unde intervenția timpurie a prevenit o foamete catastrofală. Guterres a îndemnat Consiliul de Securitate să protejeze sistemele alimentare și să intervină înainte ca foametea să atingă pragul catastrofal. „Nu putem aștepta confirmarea formală a foametei sau a condițiilor catastrofale”, a avertizat el. „Fac apel la acest Consiliu să acționeze atunci când luminile de avertizare pâlpâie.” Totuși, agențiile umanitare se confruntă cu resurse tot mai limitate în fața unui număr tot mai mare de conflicte și a rutelor de aprovizionare perturbate, ajungând să asiste doar o fracțiune din populația pe care o puteau sprijini în trecut.
Sursa: News.un.org
