Raul Florucz, jucătorul care a fost sub observația selecționerului Mircea Lucescu, a ales să joace pentru echipa națională a Austriei, în ciuda legăturilor sale cu România. Florucz a explicat motivele care l-au determinat să facă această alegere.
Într-un interviu, acesta a menționat că speră ca atât Austria, cât și România să se califice pentru Campionatul Mondial. „Am știut că o să fie un meci foarte greu, pentru că România are o echipă foarte bună și cred că rezultatul real ar fi fost 0-0, dar am primit gol în ultimul minut. Am tot respectul pentru România, părinții mei sunt din România, deci tot respectul, îi doresc doar succes și sper să ne vedem la Mondial,” a declarat el.
Florucz a adăugat că, deși a fost un meci special, a fost o experiență foarte plăcută. Referitor la decizia de a juca pentru Austria, el a afirmat: „Decizia nu a fost așa de greu de luat pentru că nici nu am cetățenia română.” La final, când a fost întrebat despre șansele României de a trece de baraje, el a răspuns: „Îmi doresc!”

Fii primul care comentează