Radu Miruță, ministrul Economiei, declară dupa respingerea moțiunilor de cenzură că România nu a obținut nimic din întregul scandal al Opoziției, care a fost doar o încercare nereușită în 76 de zile de a răsturna un guvern care își face treaba. El mai afirmă că una dintre moțiuni a fost redactată mai mult pentru a fi filmată, decât pentru a ajuta populația, fiind lipsită de soluții, explicații și respect, fiind doar zgomot politic.

„Guvernul Bolojan lucrează. Alții doar fac spectacol. După 7 ore de show fără conținut, AUR a rămas doar cu aplauzele lor. Noi ne ocupăm de muncă reală,” a scris ministrul Economiei pe Facebook. Miruță afirmă că, în plen, a urmărit o moțiune redactată mai mult pentru discursuri tv decât pentru binele cetățenilor, lipsită de soluții și respect, fiind doar zgomot politic.

„Ce a câștigat România din toată agitația Opoziției? Nimic. Doar încă o încercare de eșec în 76 de zile de a dărâma un guvern care muncește,” adaugă el. Ministrul subliniază că, în cele 76 de zile de la învestire, Guvernul Bolojan a început renovarea instituțiilor de stat, a gestionat deficitul moștenit din 2024 și a început reforme sectoriale serioase, nu doar schimbări superficiale, precum și reconstrucția încrederii între stat și cetățeni.

„Știu că oamenii vor rezultate rapide, e normal. Dar adevărul este că nu se pot rezolva în câteva zile problemele care s-au acumulat ani la rând. Statul nu poate fi reparat peste noapte cu soluții magice. Este dificil, e complicat, dar este necesar. România nu se reconstruiește doar cu sloganuri și like-uri, ci cu acțiuni concrete, echipe, decizii greu de luat și seriozitate. Asta face Guvernul, asta facem noi, zi de zi,” mai afirmă Radu Miruță.



Sursa articol