Cu un prim 11 solid, Universitatea Craiova a avut o performanță modestă la Sosnowiec. După o egalitate 0-0 la pauză, Rakow a deschis scorul în minutul 47 prin Tomasz Pienko, iar imediat după, echipa olteană a suferit o nouă lovitură: Vladimir Screciu a fost eliminat direct printr-un cartonaș roșu pentru un fault. Polonezii au stabilit scorul final în minutul 80, cu un gol marcat de Oskar Repka.
Bogdan Racovițan, după Rakow – Universitatea Craiova 2-0: “I-am dominat la capitolul intensitate”
În meciul cu Rakow, stoperul român Bogdan Racovițan (25 de ani) a fost integralist. Acesta a explicat după meci unde a considerat că s-a făcut diferența în întâlnirea cu Universitatea Craiova.
“Mă bucur că am câștigat. Cred că a fost un meci bun din partea noastră. Am controlat meciul, iar cartonașul roșu ne-a fost de ajutor. Cred că merităm victoria. Per ansamblu, i-am controlat bine.”
“Sunt fericit. Îmi pare rău pentru Craiova, dar sunt fericit pentru mine și pentru echipă. Am muncit mult ca să ajungem aici.”
“Tactica noastră nu a fost una specială. Am încercat să ne jucăm ca de obicei, bazându-ne mult pe un pressing avansat, pe intensitate. Acolo i-am dominat, la nivel de intensitate, de pressing, iar ei nu au reușit să iasă cu mingea. E greu să te aperi mult și să mai ai energie pentru atac.”
“Sincer, nu știu dacă experiența a făcut diferența. Cu siguranță ne-a ajutat, poate s-a văzut și asta, dar cred că întreaga echipă merită la această seară”, a afirmat Bogdan Racovițan.

Fii primul care comentează