Un profesor universitar din SUA a construit o aplicație care avertizează imigranții despre agenții ICE
Un profesor universitar din Statele Unite ale Americii a dezvoltat o aplicație și o platformă web alimentate cu inteligență artificială, menite să alerteze imigranții cu privire la prezența agenților de la Agenția Americană pentru Imigrație și Vamă (ICE). Informația, apărută inițial în Futurism, prezintă eforturile profesorului Rafael Concepcion de a contracara activitățile ICE prin intermediul tehnologiei.
De la aplicații de informare la avertizări în timp real
Concepcion, fost profesor la Universitatea Syracuse, a început prin a crea o aplicație care îi învăța pe imigranți despre drepturile lor constituționale în cazul interacțiunii cu agenții ICE. Utilizarea instrumentelor de inteligență artificială a stat la baza dezvoltării acestei aplicații. El a identificat rapid limitările acestei abordări, observând că simpla informare nu era suficientă pentru a proteja imigranții de acțiunile ICE.
A urmat „DEICER”, o aplicație îmbunătățită, care permitea utilizatorilor să raporteze activitățile ICE prin intermediul unor indicatori pe o hartă. Cei aflați în apropiere primeau alerte pe telefon, inclusiv informații și fotografii ale agenților. Aplicația a înregistrat un succes rapid, fiind descărcată de peste 3.000 de ori în primele zile și atingând un număr impresionant de 30.000 de utilizatori.
Reacții dure și adaptare la noile condiții
Crearea aplicației a atras amenințări cu moartea pentru profesor, iar guvernul a reușit să elimine aplicația din App Store. Dar, Concepcion nu a renunțat. El a lansat o versiune web a aplicației și a început să colaboreze cu o organizație pentru drepturile imigranților din Carolina de Nord. Profesorul s-a confruntat cu un atac cibernetic, dar a declarat că va continua lupta.
Acțiunile ICE, care include un sistem de supraveghere bazat pe inteligența artificială, vizează urmărirea, reținerea și deportarea imigranților. Aplicația lui Concepcion este concepută pentru a oferi imigranților un instrument care să contracareze aceste măsuri.

Fii primul care comentează