Opt persoane au fost deferite justiției pentru înființarea unei fabrici ilegale de prelucrare a tutunului în județul Călărași, prejudiciul adus statului fiind estimat la aproximativ 1,8 milioane de lei, conform informațiilor transmise de autorități.

Potrivit unui comunicat al parchetului, între februarie și august 2023, inculpații au desfășurat în mod repetat activități clandestine de prelucrare a tutunului frunze, importat fraudulos în România de cetățeni bulgari și români.

Tutunul a fost transportat direct la o locație de prelucrare situată într-o comună din județul Călărași, unde a fost descoperit un utilaj destinat acestei activități. Acolo, tutunul a fost mărunțit pentru a produce tutun destinat fumatului, pe care autorii îl vindeau ulterior.

Tutunul obținut, care poate fi consumat fără prelucrare suplimentară, se supune accizării, iar activitatea infracțională a cauzat un prejudiciu de peste 1,8 milioane de lei bugetului de stat.

În urma investigațiilor, procurorii au confiscat bunuri deținute de unul dintre inculpați și au solicitat Judecătoriei Călărași să ia măsuri de confiscare specială asupra unor bunuri, inclusiv peste 843 kg de tutun mărunțit și aproximativ 395 kg de tutun frunze, ridicate în timpul perchezițiilor domiciliare.

Dosarul a fost trimis spre judecată la instanța competentă din Călărași pentru soluționare pe fond.



Sursa articol