Champions League: Sporting – Arsenal si Real Madrid – Bayern Munchen, marți, pe canalele Digi Sport
Probleme medicale pentru Andrei Rațiu. Fundașul lateral al echipei Rayo Vallecano a acuzat o accidentare musculară după primul meci jucat pentru echipa de club, la revenirea de la echipa națională. Rațiu a evoluat în partida cu Elche, iar acum este incert pentru meciul din Conference League împotriva celor de la AEK Atena.
Posibilă absență a lui Rațiu în Conference League
Presa spaniolă a relatat că Andrei Rațiu nu a participat la antrenamentul echipei sale, din cauza unor probleme musculare. Fundașul dreapta a efectuat o ședință de recuperare în sala de forță și pe teren, alături de echipa de reabilitare a clubului. Există posibilitatea unei întinderi musculare, iar evoluția fotbalistului va fi monitorizată în zilele următoare. Meciul Rayo Vallecano – AEK Atena, din turul sferturilor Conference League, se va disputa joi, la Madrid.
Rațiu, titular și remarcat în Rayo – Elche
La trei zile după ce a revenit de la echipa națională, Andrei Rațiu a fost titular în partida Rayo Vallecano – Elche, încheiată cu scorul de 1-0. Pentru „Sonic” a fost primul meci jucat după ratarea calificării la Cupa Mondială cu echipa națională, care a pierdut barajul cu Turcia. Rațiu a avut o evoluție foarte bună în partida cu Elche, primind nota 8,1 din partea platformei Sofascore.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Randy Nteka, în minutul 73, din pasa lui Alvaro Garcia. Elche a jucat în inferioritate numerică din minutul 39, după ce Bigas a primit al doilea cartonaș galben. În cele 94 de minute jucate, Rațiu a reușit 39 de pase corecte din cele 44 încercate, două centrări reușite, 76 de atingeri, 3 driblinguri și opt recuperări.
Sursa: Digisport.ro