
Premierul Ilie Bolojan a discutat joi seară la postul de știri Euronews România despre numărul mic de elevi în școlile din zonele rurale. El și-a exprimat nemulțumirea față de existența claselor „la simultan”, unde elevi de vârste diferite sunt grupați împreună din cauza numărului insuficient de copii pentru a avea clase distincte.
Șeful Guvernului a explicat că această problemă este cauzată de scăderea natalității și de emigrarea populației către orașe mari sau alte țări. Ca urmare, în mediul rural mai există astfel de clase, iar calitatea predării lasă de dorit.
Bolojan a sugerat ca, în locul acestor clase amestecate, elevii să fie transportați cu microbuze spre centrele din comună sau în comune învecinate, astfel încât să fie organizate clase separate în funcție de vârste.
Fii primul care comentează