Premierul Ilie Bolojan a spus, luni seara, într-un interviu la post de știri, că facturile la energie electrică ar trebui să înceapă să scadă în a doua jumătate a anului viitor, odată cu punerea în funcțiune a unităților de stocare a energiei.

„Unul dintre obiectivele noastre ca țară este să asigurăm securitatea energetică, ceea ce reprezintă fundamentul pentru creșterea economică în anii următori. Pentru primele luni, aceasta este o prioritate”, a afirmat el.

Premierul a menționat că, în ceea ce privește electricitatea, sistemul național are anumite deficiențe, cauzate de tentința de a ignora anumite probleme.

El a explicat că, în timpul zilei, se produce o supraofertă de energie ieftină, pe care nu reușim să o valorificăm, în timp ce seara consumul de energie este prea mare și depășește capacitatea de producție proprie, fiind suplinit prin importuri.

„Am închis unele centrale vechi și uzate, dar nu am construit în locul lor capacități noi, ceea ce ne face să avem insuficiente resurse de producție”, a adăugat Bolojan.

„Ar fi nerealist să spunem că putem reduce facturile de pe o zi pe alta”, a subliniat el, precizând că „în a doua jumătate a anului viitor, facturile ar trebui să înceapă să scadă, odată cu punerea în funcțiune a unităților de stocare a energiei”.

De asemenea, premierul a spus că este important să se finalizeze hidrocentralele care sunt construite în proporție de aproximativ 70%, dar care au fost amânate din cauza unor probleme legate de mediu.



Sursa articol