Organizația Meteorologică Mondială anunță că fenomenul climatic La Nina s-ar putea relua începând din luna septembrie, însă temperaturile globale vor rămâne mai ridicate decât media multianuală.

De la începutul anului 2025, condițiile climatice sunt neutre, ceea ce înseamnă că nu există în prezent nici semne de El Nino, nici de La Nina, iar temperaturile din apele de suprafață ale Oceanului Pacific ecuatorial se mențin aproape de valorile normale.

Totuși, Organizația Meteorologică Mondială avertizează că aceste condiții ar putea fi înlocuite treptat de cele specifice La Nina, posibil începând din septembrie.

Cele mai recente prognoze arată că, pentru perioada septembrie-noiembrie, există o șansă de 55% ca temperaturile din suprafața Oceanului Pacific să scadă până la nivelul caracteristic La Nina. Pentru perioada octombrie-decembrie 2025, probabilitatea de apariție a La Nina crește la 60%.

Deși răcirea asociată cu La Nina s-ar putea produce, temperaturile globale vor rămâne în mare parte peste media normală, avertizează Organizația.

Pentru intervalul septembrie-noiembrie, se prevede ca temperaturile să fie peste valorile obișnuite în majoritatea zonelor din emisfera nordică și în multe regiuni din emisfera sudică.

De asemenea, regimul precipitațiilor va fi similar cu cel observat de obicei în timpul unei faze moderat intense a La Nina.

Fenomenul La Nina, caracterizat prin răcirea temporară a apelor de suprafață din centrul și estul Oceanului Pacific, este asociat cu modificări ale circulației atmosferice, precum vânturile, presiunea și precipitațiile, explică specialiștii din cadrul Organizației Meteorologice Mondiale.



Sursa articol