Conform Antena 3: Brăila și Bucureștiul, epicentrele unei drame tăcute. Cazuri șocante de „sindromul lui Noe” au ieșit la iveală, unde sute de pisici erau ținute în condiții inumane, în timp ce proprietarii credeau că le salvează. Situația ridică semne de întrebare despre legislația existentă în România și despre cum este gestionată problema acumulării compulsive de animale.
Hoardingul de animale: mai mult decât un număr
Când vine vorba de acumularea compulsivă de animale, numărul nu este singurul factor definitoriu. Medicii veterinari și psihologii subliniază că este vorba mai degrabă despre prăpastia dintre numărul de animale și capacitatea reală a persoanei de a le îngriji corespunzător. În Brăila, o femeie ținea nu mai puțin de trei sute de pisici într-o casă tip vagon. Condițiile erau îngrozitoare: pui mâncați de motani, animale subnutrite, fecale pe pereți și un miros insuportabil. Femeia, alături de fiica sa, ambii cadre didactice, ducea la gunoi pisici moarte zilnic, fără remușcare.
Laura Fincu, fondatoarea asociației Sache Vet, explică: „Acumularea compulsivă de animale de fapt nu înseamnă doar deținerea unui număr mare de animale. Elementul foarte definitoriu este ruptura dintre numărul animalelor deținute și capacitatea reală a persoanei de a le asigura condiții minime de viață. Vorbim despre incapacitatea de a le asigura hrană, igienă în spațiu, dar și asistență veterinară minimă.”
Rana din spatele obsesiei și riscurile asociate
Psihologii subliniază că hoardingul nu este o alegere conștientă, ci adesea un mecanism de compensare pentru persoane care au avut în trecut istoric de neglijare, abandon sau atașament nesigur. Animalele devin parteneri de atașament ideali, oferind afecțiune necondiționată. Procesul începe cu intenții bune, dar scapă rapid de sub control.
„De cele mai multe ori, persoanele au în trecutul lor un istoric de neglijare – tocmai de asta își doresc să aibă grijă de un animal așa cum, poate, de ei nu s-a avut grijă –, un istoric de abandon, un atașament oarecum nesigur în copilărie”, explică psihologul Dorina Stamate.
Pentru animale, hoardingul este o formă de cruzime. În cazurile extreme, unde spațiul devine supraaglomerat și igiena precară, animalele se pot ataca între ele, iar bolile se pot răspândi rapid. Cazurile din București, unde zeci de pisici nesterilizate erau ținute în apartamente mici, au arătat cât de terifiate pot fi animalele și cât de greu este pentru salvatori să intervină, sufocându-se chiar și cu măști pe față.
Pe lângă suferința animalelor, hoardingul prezintă riscuri și pentru om. Izolarea socială este un element cheie, persoanele ajungând să nu mai iasă din casă sau să nu mai primească pe nimeni. Riscul sanitar este, de asemenea, major, condițiile precare de igienă putând duce la probleme de sănătate publică.
Legislația în România: o promisiune pe hârtie
Deși se spune adesea că „nu există lege” pentru protecția pisicilor, realitatea este mai nuanțată. România are Legea 205/2004 privind protecția animalelor, care, teoretic, se aplică și pisicilor. Aceasta obligă proprietarii să asigure condiții minime de viață, iar nerespectarea acestora este considerată rele tratamente.
Problema majoră este lipsa unui sistem de gestionare, evidență și intervenție specific pentru pisici. Spre deosebire de câini, pisicile nu sunt considerate un pericol social, iar legislația nu le acordă aceeași atenție. Nu există un registru al pisicilor cu stăpân, nu există obligația legală de sterilizare la nivel național și nici adăposturi publice dedicate. Tot ce se face bun pentru pisici în România este, în mare parte, rezultatul eforturilor voluntarilor și ale ONG-urilor.
Chiar și în cazuri grave, intervenția autorităților este dificilă din cauza protecției proprietății private. Fără dovezi clare de rele tratamente, cum ar fi rapoarte de necropsie sau indicii ferme, intervenția devine aproape imposibilă.
În alte țări, precum Statele Unite, Franța, Germania sau Italia, legislația este mult mai strictă în ceea ce privește cruzimea față de animale și hoardingul. Se impun evaluări psihologice, confiscări și interdicții de a deține animale pe perioade îndelungate, iar în Italia, chiar și coloniile de pisici sunt recunoscute și protejate legal.
Abordarea recomandată de specialiști este una empatică și treptată. În loc de a lua brusc toate animalele, se propune o colaborare cu proprietarul, oferindu-i ajutor pentru sterilizare și relocarea treptată a animalelor, astfel încât să nu se simtă atacat sau deprivat de rolul său de salvator.
Sursa: Antena 3
