Peste 150.000 de oameni sunt așteptați să participe la cel mai mare show aerian din România, denumit Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition. Evenimentul va oferi demonstrații spectaculoase cu avioane în zbor, un concert live, focuri de artificii, food trucks, zone VIP, expoziții, sesiuni de autografe, locuri speciale pentru fotografii cu avioane, spații de relaxare și conexiune, precum și zone dedicate activităților pentru copii, conform anunțului companiei care administrează Aeroportul Internațional București Băneasa.

Evenimentul va avea loc sâmbătă și duminică, 30 și 31 august 2025, pe Aeroportul Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu”. La acest spectacol, vor fi prezentate peste 200 de aeronave civile și militare, atât în zbor, cât și expuse pe teren, fiind așteptați peste 200 de piloți și parașutiști.

Potrivit organizatorilor, Bucharest International Air Show este un spectacol de forță aeriană în care piloți experți din 12 state, printre care Franța, Statele Unite, Marea Britanie și alte țări, vor realiza acrobații impresionante și demonstrații de elită, atât în aer, cât și la sol.

Anul acesta, se sărbătorește 115 ani de la primul zbor românesc, iar ediția a XV-a a evenimentului aduce pentru prima dată în București cele mai cunoscute formații de acrobație aeriană din lume: Patrouille de France și Red Arrows.

Patrouille de France, formația oficială a Forțelor Aeriene și Spațiale din Franța, este renumită pentru evoluțiile cu nouă avioane Alpha Jet, care realizează un spectacol de precizie și eleganță în culorile naționale ale Franței, într-un adevărat balet aerian. Echipa are nouă piloți, fiecare cu indicativul „Athos”, nume inspirate din personajele din celebra carte „Cei trei muschetari”: liderul, piloți de manevre spectaculoase și rezervă, fiecare având roluri precise în cadrul formației. În 2022, președintele Franței, Emmanuel Macron, a fost primul lider francez care a zburat la bordul unui avion din această formație.

Red Arrows, formația a Forțelor Aeriene Regale Britanice, este renumită pentru demonstrațiile de sincronizare, viteză și dificultate tehnică. Aceasta evoluează cu nouă avioane BAE Systems Hawk T1, pilotate de piloți cu experiență extrem de vastă, fiecare având mii de ore de zbor. Liderul echipei este cunoscut ca „The Boss”, iar piloții au două secțiuni de nume: „Enid”, după autoarea Enid Blyton, și „Hanna”, după fondatorul formației, Ray Hanna.



Sursa articol