Conform Playtech.ro: Pericol ascuns în mașina încinsă: alimentele perisabile, o bombă cu ceas
Temperaturile extreme din această perioadă transformă mașinile parcate în adevărate cuptoare, iar consecințele pot fi grave, în special pentru alimentele perisabile. Autoritățile de siguranță alimentară trag un semnal de alarmă: lăsate la temperaturi ridicate, acestea devin un focar de infecție în doar câteva ore. Potrivit specialiștilor, alimentele perisabile nu ar trebui să fie expuse la temperaturi mai mari de 4 grade Celsius pentru mai mult de două ore.
Când termometrul depășește 32 de grade Celsius, intervalul de siguranță se reduce dramatic la maximum o oră. În interiorul unei mașini încinse de soarele verii, unde temperatura poate atinge valori mult peste pragul critic, pericolul apare și mai rapid. Bacterii periculoase precum Salmonella, E. coli sau Listeria își fac simțită prezența, multiplicându-se exponențial în așa-numita „zonă de pericol” termic, cuprinsă între aproximativ 5 și 60 de grade Celsius.
Ce alimente sunt cele mai vulnerabile la caniculă
Lista alimentelor cu cel mai mare risc de alterare rapidă în condiții de caniculă este una generoasă. Carnea crudă sau gătită, mezelurile, peștele și fructele de mare sunt printre primele pe lista specialiștilor. De asemenea, produsele lactate, ouăle și preparatele ce conțin maioneză, precum sandvișurile sau diverse salate, reprezintă un pericol iminent dacă nu sunt păstrate la rece. Mâncarea gătită, lăsată nesupravegheată la temperaturi ridicate, poate deveni rapid un mediu propice dezvoltării bacteriilor.
Pe de altă parte, alimentele uscate, cum ar fi biscuiții, pastele, conservele nedeschise sau băuturile îmbuteliate, prezintă o rezistență mai mare la căldura excesivă. Cu toate acestea, chiar și în cazul acestora, temperaturile extreme pot afecta calitatea și gustul produselor, chiar dacă riscul de toxiinfecție este mult diminuat.
Sfaturi pentru transportul sigur al alimentelor în vacanță
Planificarea atentă este esențială atunci când vine vorba de transportul alimentelor perisabile pe distanțe lungi, mai ales în sezonul cald. Cea mai eficientă metodă o reprezintă utilizarea unei lăzi frigorifice sau a unei genți termoizolante, dotată cu acumulatori de frig. Acestea ajută la menținerea temperaturii optime a produselor pentru perioade îndelungate, chiar și în zilele toride.
De asemenea, este recomandat ca alimentele perisabile să fie achiziționate cât mai aproape de momentul plecării. Depozitarea lor în portbagaj ar trebui să se facă doar pentru intervalul strict necesar transportului. În cazul opririlor pe parcursul călătoriei, evită cu desăvârșire lăsarea produselor la soare, în mașina parcată.
În situația în care există cea mai mică urmă de îndoială cu privire la siguranța unui aliment, regula de AUR impusă de specialiști este clară: dacă nu poți garanta că a fost păstrat la temperatura corectă, este mult mai sigur să îl arunci decât să riști o experiență neplăcută cauzată de o toxiinfecție alimentară.
Sursa: Playtech.ro