Jurnalismul, cel mai nesuferit dintre profesii: de ce curiozitatea ne face să fim mai puțin respectați decât coafezele

Într-o societate în care încrederea și respectul cuvenit pentru diverse meserii din cele mai diferite s-au inversat în mod surprinzător, profesia de jurnalist pare să ocupe, paradoxal, una dintre ultimele poziții pe listă. Curiozitatea nesăbuită, dovedită de mulți ca fiind motorul principal al muncii noastre, ne-ar fi adus o reputație, dacă nu chiar o blamare, de care mulți se feresc să ne afirme în public.

De ce, totuși, știrile și reportajele despre curiozitatea exagerată a jurnaliștilor sunt atât de frecvent evitate sau chiar ridiculizate? În opinia multora, această curiozitate, considerată de colegi și public ca un defect, ne transformă în niște indivizi nesuferiți, neadmițând nici măcar o mică intenție de respect. Pe de altă parte, profesiile precum coafezele sau stiliștii, deși nu implică o muncă atât de “periculoasă” din punct de vedere mediatic, sunt mult mai respectate și mai apreciate de opinia publică.

Jurnalistul, între curiozitatea aparent nevinovată și stigmatizarea socială

Profesia de jurnaliști implică de cele mai multe ori o curiozitate acută față de viețile celorlalți. Uneori această dorință de a afla și de a relata detalii personale pare să fie doar o calitate, dar în ochii generalului, devine un semn al innascutului “nepăsător” sau chiar “intruziunii”. Într-un profil al acestei distanțări sociale, un studiu recent realizat de publicații din Marea Britanie relevă faptul că, în ochii populației, jurnaliștii sunt cel mai des percepuți ca fiind “nesuferiți” sau “enervanți”, inferiori celor care își câștigă traiul prin meserii mai simple și mai vizibile.

Este o contradicție evidentă. Profesii precum coafezele, care se ocupă de frumusețea fizică, sunt, în general, acceptate și chiar apreciate, în timp ce jurnalismul, care adesea implică descoperirea și dezvăluirea adevărului, rămâne a fi confundat cu bârfă sau intruziune. Această percepție a fost însă perpetuată de-a lungul anilor, în parte pentru necunoaștere, în parte din cauza sensibilităților legate de intimitate și viață privată.

Contextul social și evoluția percepției asupra meseriilor din mass-media

Ce a dus la această diferență de tratament? În ultimii ani, mediile sociale și campaniile anti-jurnalism au complicated modul în care publicul percepe meseria de vorbitor al adevărului. Foarte mulți consideră că a fi jurnalist înseamnă, în mod inevitabil, a fi “lăudat de o anumită clasă” sau, din contră, a fi “un răuvoitor întreprinzător”. În plus, cultura “instant” în care informația se răspândește cu viteză, amplifică atât satisfacția de a descoperi ceva nepermis, cât și antipatia față de cei care dețin această putere de a “desluși” adevărul.

Dincolo de aceste percepții, însă, realitatea e cu totul diferită. Profesioniștii din presă spun că intruziunea în viața privată sau curiozitatea excesivă nu sunt conduite dezirabile, ci, dimpotrivă, pot afecta încrederea publicului. Într-o societate sănătoasă, însă, jurnalismul rămâne, până la urmă, o formă de serviciu public, care trebuie să fie exercitată cu responsabilitate, chiar dacă uneori această responsabilitate înseamnă să ne încercăm limitele.

Perspective și eventuale reveniri ale încrederii în jurnalism

Deși sondajele arată în continuare o percepție negativă față de unele aspecte ale meseriei, unii experți sugerează că această situație poate fi schimbată. Prin educație și transparență, jurnaliștii pot demonstra că datoria lor nu este să “vâneze” scandaluri sau să înghesuie în spatele ușilor închise, ci să servească adevărul și interesul public.

Astfel, devine clar că, în ciuda percepției negative și a stigmatizării sociale, profesia de jurnalist are potențialul de a-și recâștiga respectul și încrederea, dacă va fi exercitată responsabil și cu un adevărat simț al eticii. La fel ca în orice domeniu, schimbarea începe cu conștientizarea și dorința de a face bine, chiar dacă prima impresie sau percepție populară ne indică altceva. În definitiv, curiozitatea nu trebuie să fie o piedică, ci un semn al pasiunii pentru adevăr și transparență.