Conducerea Școlii Gimnaziale „Caius Iacob” din Arad a apelat la sprijinul părinților pentru zugrăvirea sălilor de clasă, deoarece primăria nu a alocat fonduri suplimentare pentru aceste lucrări, iar fondurile europene provenite din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), folosite pentru modernizarea clădirii, nu acoperă și costurile de reamenajare interioară, relatează publicația locală Special Arad.
Școala a confirmat că au avut loc discuții cu părinții privind posibilitatea (nu obligația) de a contribui financiar pentru vopsirea spațiilor, explicând totodată că aceste conversații au apărut deoarece primăria a specificat că proiectul câștigat prin PNRR vizează doar reabilitarea termică a clădirii, fără a include renovarea interioară. În consecință, finanțarea a acoperit doar înlocuirea geamurilor și izolația tavanului, în timp ce pereții exteriori au rămas neschimbați.
Din bugetul local, primăria a suportat doar vopsirea holurilor, saloanelor destinate cabinetelor școlare și a treptelor de acces, lăsând nefinanțate sălile de clasă.
De asemenea, proiectul prevedea înlocuirea cablurilor electrice prin montarea noilor cabluri în tuburi pe perete, însă la cererea școlii, primăria a acceptat ca aceste cabluri să fie ascunse în zid, în același mod ca înainte. Această soluție a lăsat urme vizibile pe pereți, iar revopsirea acestora nu a fost inclusă în lucrările plătite de primărie.
Lucrările de reabilitare termică a început cu o întârziere de peste un an, iar termenul final a fost stabilit pentru 6 mai 2026. Conform contractului, finanțarea prin PNRR s-ar încheia în iunie 2026.