Vremea va deveni din ce în ce mai agitată, odată cu sosirea unui front rece care aduce averse și furtuni. Acest front rece va traversa România începând de marți seara și până miercuri seara, aducând precipitații și o răcorire a vremii.
La început, aversele vor apărea în nordul și vestul țării, pentru ca apoi frontul să se deplaseze rapid spre sud-est. Temperaturile vor scădea destul de rapid, iar vântul nord-vestic va sufla mai puternic. Miercuri, ploi și averse sunt așteptate mai întâi în Moldova și sud-estul Transilvaniei, iar apoi local în Muntenia și Dobrogea, unde vor fi posibile și averse torențiale, furtuni și vijelii.
De asemenea, vor fi intensificări ale vântului în majoritatea regiunilor, cu rafale de până la 50 – 60 km/h în Oltenia și în zonele de munte. Cantitățile de precipitații vor fi cuprinse între 5 și 20 l/mp în majoritatea zonelor, dar pe alocuri, îndeosebi în nordul Moldovei, nordul Transilvaniei și la munte, se vor înregistra peste 25 – 30 l/mp.
Vremea se va îmbunătăți rapid după trecerea frontului, dar temperaturile vor rămâne mai scăzute, cu maxime de 18 – 22°C în jumătatea nordică a țării și 22 – 26°C în sud.