O monedă de colecție cu imaginea lui Steve Jobs va fi emisă în 2026, în cadrul programului American Innovation, care onorează mari inventatori din Statele Unite. Aceasta va marca 15 ani de la tragica sa dispariție, cofondatorul Apple fiind omagiat astfel.

Agenția responsabilă cu fabricarea și distribuția monedelor americane, cunoscută sub numele de United States Mint, a dezvăluit recent designul acestei monede de 1 dolar, care îl înfățișează pe Steve Jobs.

Aceasta face parte dintr-o serie introdusă începând din 2018, ce include periodic monede cu motive reprezentând inovația din fiecare dintre cele 50 de state, Districtul Columbia și cele cinci teritorii ale SUA.

Seria reprezintă o recunoaștere a realizărilor și contributiilor inovatorilor din patru state: Wisconsin, Iowa, Minnesota și California. În cazul Californiei, moneda îl portretizează pe Steve Jobs, născut în acest stat, unde și-a stabilit sediul companiei Apple în 1978.

Dispozitivul a fost proiectat de artista Elana Halger. Pe monedă, Steve Jobs apare tânăr, purtând puloverul cu guler înalt, iar în fundal se vede un peisaj deluros și împădurit, specific zonei de Nord a Californiei.

Potrivit artistei, poziția și expresia sa, surprinse într-un moment de reflecție, simbolizează modul în care mediul natural din acea regiune i-a inspirat viziunea: transformarea tehnologiei complicate în ceva intuitiv și organic, precum natura însăși.



Sursa articol