O companie aeriană din Taiwan și-a cerut scuze după ce a solicitat acte unei angajate decedate, în contextul unui caz ce a stârnito o reacție puternică, relatează BBC.
Însoțitoarea de zbor Eva Air, în vârstă de 34 de ani și numită Sun, a decedat la începutul lunii, după ce, potrivit relatărilor, s-a simțit rău în timpul unui zbor.
La câteva zile după dispariția ei, compania aeriană i-a trimis un mesaj text în care solicita dovada că a cerut concediu medical în timpul internării în spital.
Moartea doamnei Sun a generat furie în mediul online, mai ales în contextul în care mulți speculează că ea ar fi fost suprasolicitată. Autoritățile din Taiwan, alături de compania aeriană, investighează dacă ea i-a fost refuzată asistența medicală sau dacă i s-a descurajat să solicit concediu medical.
Eva Air a declarat pentru BBC că a avut contact cu familia în timpul spitalizării și că este „profund îndurerată” de tragicul eveniment.
„Sănătatea și siguranța angajaților și pasagerilor noștri reprezintă prioritatea noastră principală”, a spus compania, adăugând că „se realizează o anchetă amănunțită asupra situației”.
Se pare că doamna Sun s-a simțit rău pe 24 septembrie, în timpul unui zbor de la Milano către baza companiei din orașul Taoyuan, Taiwan. La sosire, a fost internată în spital și a decedat pe 8 octombrie.
Pe rețelele sociale au apărut afirmații anonime, susținând că ea ar fi fost obligată să continue munca în ciuda stării de rău.
Spitalul Universitar din Taichung, unde a murit, nu a făcut încă declarații oficiale despre cauza decesului.

Fii primul care comentează