Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat vineri că majorarea salariului minim poate determina multe firme să iasă din piață și poate duce la creșterea șomajului. De aceea, consideră că este necesară o discuție între reprezentanții guvernului, patronate și sindicate pentru a găsi un echilibru.
El a explicat că, deși toți și-ar dori salarii minime mai mari în țară, orice creștere trebuie făcută cu atenție, pentru că poate afecta competitivitatea firmelor și poate cauza disponibilizarea angajaților, care preferă să păstreze salariile actuale decât să rămână șomeri.
Referindu-se la concedierile din mediul privat, președintele a spus că aceste situații apar în urma unor schimbări fiscale inevitabile, dar a subliniat că pe piața muncii din România există încă o nevoie de forță de muncă. El a menționat că, pentru anumite domenii, țara trebuie să aducă muncitori din Asia, ceea ce, deși dificil, este o ajustare necesară.
De asemenea, Nicușor Dan a participat la un forum organizat de o confederație patronală, unde s-a discutat despre dezvoltare și competitivitate în Europa, în prezența unor lideri din mediul economic, academic și politic.

Fii primul care comentează