Președintele Nicușor Dan a trasmis, vineri, un mesaj cu ocazia lansării Raportului privind situația învățământului juridic superior din România, mesaj prezentat de consilierul său, Cătălina Galer.
„Învățământul juridic de nivel superior reprezintă mai mult decât o etapă academică: este unul dintre pilonii fundamentali în construirea unui stat de drept și a unei justiții eficiente, contribuind la creșterea încrederii cetățenilor în instituții. Facultățile de Drept nu formează doar experți în domeniu, ci și cetățeni care interiorizează și practică valorile democrației și independența justiției”, se menționează în mesajul transmis de șeful statului și publicat de Administrația Prezidențială.
Formarea profesională solidă este esențială, însă nu trebuie să pregătească doar specialiști, ci și caractere puternice, oameni care înțeleg valorile, principiile și responsabilitatea civic-politică implicate de această profesie. Fără această dimensiune, cunoașterea legislației, a drepturilor și obligațiilor poate deveni doar un exercițiu formal, nu o bază solidă pentru o democrație funcțională.
Președintele evidențiază faptul că reformele relevante în domeniul juridic nu pornesc în Parlament, ci au rădăcini în amfiteatrele universităților, în biblioteci, și în programele de masterat și doctorat, unde se pregătesc viitorii judecători, avocați și funcționari publici.
„O pregătire academică impecabilă nu este suficientă dacă sistemul pierde prea rapid specialiști de valoare. Atunci când un magistrat se retrage înainte de vreme, lasă în urmă goluri greu de umplut. România are nevoie de o generație de juriști competenți și implicați civic, capabili să gestioneze responsabilitatea atât pentru funcționarea unui sistem echilibrat, cât și pentru coeziunea societății în care trăiesc”, afirmă Nicușor Dan.
De asemenea, președintele militează pentru o colaborare mai strânsă între mediul academic, profesiile juridice și instituțiile publice.
„Studenții trebuie să aibă acces la experiențe practice, la mentori dedicați și la resurse moderne. Salut inițiativele de digitalizare a bibliotecilor universitare, introducerea examenelor bazate pe gândire critică, diversificarea programelor de masterat și extinderea parteneriatelor internaționale ale facultăților de drept.
Ca președinte, voi sprijini orice efort menit să transforme învățământul juridic într-un model european de excelență și justiția într-un serviciu public pentru cetățeni. Țara noastră are nevoie de profesioniști în domeniul juridic care să inspire încredere, să apere valorile democrației și să transmită societății că justiția este, înainte de toate, în slujba oamenilor”, afirmă Nicușor Dan.

Fii primul care comentează