Neanderthalienii, o istorie genetică a supraviețuirii și dispariției
Un studiu recent detaliază traseul genetic al neanderthalienilor în Europa, oferind o perspectivă asupra ultimelor milenii de existență ale acestei specii. Analiza ADN-ului mitocondrial de la indivizi descoperiți în diverse situri din Europa sugerează o retragere inițială, urmată de o revenire spectaculoasă, însă cu o bază genetică deja fragilă. Cercetătorii au analizat date genetice de la 10 indivizi neanderthalieni, comparându-le cu alte secvențe deja publicate, pentru a reconstrui evoluția populațiilor de-a lungul timpului. Rezultatele relevă o singură linie mitocondrială dominantă în rândul neanderthalienilor din Europa, indicând o înlocuire genetică pe scară largă.
Un refugiu în Franța și expansiunea ulterioară
Potrivit studiului, diversificarea principală a acestei linii genetice a început acum aproximativ 65.000 de ani. Dovezile genetice și arheologice indică o zonă din sud-vestul Franței ca posibil refugiu, unde un grup restrâns de neanderthalieni ar fi supraviețuit în condiții climatice aspre. De aici, populația s-a extins din nou în Europa, repopulând vaste teritorii din vestul Eurasiei. „Indiciile genetice și arheologice trimit spre sud-vestul Franței, unde un grup mai mic ar fi reușit să reziste în timpul unor condiții climatice foarte dure”, notează cercetătorii. Această teorie a refugiului este susținută de harta siturilor arheologice, care sugerează o restrângere inițială a ariei de răspândire, urmată de o nouă expansiune.
Acest model corespunde conceptului de „refugiu climatic”, în care condițiile extreme, specifice perioadelor glaciare, au determinat fragmentarea populațiilor în grupuri mici, izolate. Grupul care a dezvoltat adaptările ecologice potrivite a devenit ulterior sursa principală a neanderthalienilor europeni din ultimele milenii. Studiul subliniază că, deși peisajul cultural nu era uniform, la nivel genetic, linia maternă a devenit surprinzător de restrânsă.
Declinul genetic și drumul spre extincție
Analiza detaliată a ADN-ului mitocondrial a evidențiat reducerea dramatică a diversității genetice în rândul neanderthalienilor târzii, comparativ cu cei mai vechi. „Neanderthalienii mai vechi din Europa și din regiunea Altai prezentau ramuri genetice mai profunde și mai variate. În schimb, indivizii târzii, din zone întinse de la Spania până spre Caucaz, apar foarte apropiați între ei în datele mitocondriale”, se arată în studiu. Această omogenitate genetică sugerează un „bottleneck”, un moment de prăbușire a populației, urmat de refacerea acesteia dintr-un număr mic de supraviețuitori. Cercetările au indicat și un declin puternic al dimensiunii efective a liniilor materne începând de acum aproximativ 45.000 de ani, cu un minim în jurul a 42.000 de ani, moment apropiat de dispariția neanderthalienilor.
Autorii subliniază că această reducere a diversității genetice nu explică singură extincția, dar indică faptul că neanderthalienii se confruntau deja cu o vulnerabilitate demografică. O populație mai mică și cu o diversitate genetică redusă este mai susceptibilă la schimbări de mediu, boli, fragmentare și competiție. Totuși, analiza se bazează pe ADN mitocondrial, deci pe linia maternă, nu pe întregul genom, astfel că vor fi necesare studii suplimentare pentru a oferi o imagine completă.
În prezent, cercetătorii continuă să analizeze datele existente și să investigheze noi descoperiri arheologice pentru a înțelege mai bine factorii care au contribuit la dispariția neanderthalienilor.
Sursa: Playtech.ro
