Conform Descopera: Descifrarea secretelor megafaunei dispărute din Australia
Oamenii de știință au dezvoltat o metodă inovatoare pentru a desluși misterul depunerii fosilelor de megafaună gigantică dispărută în peșterile inundate din sudul Australiei. Un nou studiu, condus de Universitatea Griffith, publicat în revista PLOS One, oferă primul cadru metodologic fiabil pentru a înțelege cum s-au format aceste adevărate cimitire acvatice și cum au fost conservate rămășițele.
Echipa de cercetare, coordonată de doctoranda Meg Walker și profesorul Julien Louys, a analizat fosile de animale extrase din două sisteme de peșteri subacvatice din apropierea localității Mount Gambier. Prin comparația fosilelor acvatice cu oase descoperite în peșteri uscate, specialiștii au studiat transformările la nivel microscopic și compoziția chimică și proteică a oaselor.
Amprenta unică a mediului acvatic asupra oaselor
Rezultatele cercetării indică faptul că mediul subacvatic imprimă o „amprentă” specifică asupra conservării oaselor. În multe cazuri, apa s-a dovedit a fi un agent de conservare superior mediului terestru, păstrând structura osoasă și detaliile fine cu o fidelitate remarcabilă. Cu toate acestea, semnele biologice și chimice variază în funcție de expunerea la lumina solară.
În zonele de peșteră iluminate natural, algele și plantele acvatice au colonizat suprafața oaselor, lăsând urme specifice. În contrast, în zonele adânci, permanent întunecate, lipsa vegetației a permis o conservare excepțională a oaselor, acestea rămânând practic intacte. Fosilele din peșterile uscate au prezentat, în schimb, semne de uzură datorate acțiunii bacteriilor terestre și a rădăcinilor plantelor, care au săpat canale pe suprafața oaselor.
Noi perspective pentru reconstrucția trecutului
Specimenele analizate provin de la o varietate de animale, atât native, cât și introduse de om, incluzând exemplare de canguri, foci, oi, dingo și chiar pisici sălbatice. Unele dintre aceste oase mai recente datează din perioada sosirii primilor coloniști europeni, în anii 1840.
Prin înțelegerea proceselor de depunere și conservare a acestor oase mai recente, paleontologii și arheologii pot acum reconstitui cu mai mare acuratețe modul în care fosilele megafaunei preistorice au ajuns în aceste peșteri și condițiile de mediu specifice care au favorizat conservarea lor pe parcursul a mii sau chiar milioane de ani.
Noua unealtă analitică deschide astfel noi perspective la nivel global pentru reconstrucția istoriei mediului în ecosistemele acvatice, medii adesea dificil de explorat și studiat în mod direct. Cercetarea oferă o perspectivă fără precedent asupra trecutului vieții pe Pământ.
Sursa: Descopera
