Autoritățile italiene au reușit să o salveze pe o tânără de origine română, victima traficului de persoane și a exploatării sexuale. Ancheta a dus la arestarea a doi cetățeni români, un bărbat și o femeie, suspectați că au răpit-o, au drogat-o și au obligat-o să practice prostituție, conform informațiilor apărute în presa din Italia.

Se spune că fata a fost contactată pe rețelele sociale cu promisiunea unui loc de muncă ca chelneriță. Ulterior, cei doi suspecți au convins-o să călătorească împreună cu ei într-un oraș din România, însă pe drum i-au dat țigări încărcate cu droguri, ceea ce a făcut-o să își piardă o parte din cunoștință. Când s-a trezit, această se afla deja pe teritoriul Italiei, fără posibilitatea de a comunica cu cei din jur.

Odată ajunsă în Italia, victima a fost lipsită de documente și telefon, fiind forțată să se prostitueze sub amenințarea violenței și a actelor de represalii. Agresorii au realizat și fotografii pornografice cu ea, pe care le-au publicat pe site-uri de întâlniri, monitorizându-i constant activitatea și împiedicând-o să scape.

Totul s-a schimbat după ce tânăra a apelat la Ambasada României din țara respectivă. Fuga sa din locul în care era ținută a permis serviciilor de poliție să intervină, fiind alertate de acest apel. În urma intervenției, polițiștii au ajuns aproape de gara din Latiana și au reușit să o salveze pe minoră, asigurându-i îngrijiri de urgență.



Sursa articol