Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, va efectua o vizită sâmbătă la Spitalul de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” din Iaşi, informează Agenţia Naţională de Presă.
Potrivit oficialilor din domeniul sănătăţii, în jurul orei 13:30 va avea loc o întâlnire cu toate persoanele implicate, iar ministrul va superviza o anchetă împreună cu reprezentanţii Inspecţiei Sanitare de Stat și ai Corpului de control din Ministerul Sănătăţii.
Recent, au decedat şase copii internaţi la acest spital, infectaţi cu bacteria „Serratia Marcescens”.
Autorităţile sanitare au constituit o celulă de criză, care include Inspecţia Sanitară de Stat, echipa de control a ministrului şi Direcţia de Sănătate Publică din Iaşi. La momentul actual, verificările continuă, conform unui comunicat al Ministerului Sănătăţii transmis vineri.
De asemenea, Ministerul a anunţat măsurile punitive luate de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică din Iaşi după inspecţia spitalului, ca răspuns la focarul de infecţie cu bacteria Serratia Marcescens.
Potrivit unui comunicat, până acum au fost aplicate următoarele sancţiuni:
– epidemiologul spitalului a fost amendat cu 10.000 de lei pentru încălcarea regulilor privind controlul infecţiilor nosocomiale;
– medicul din secţia ATI a primit o amendă tot de 10.000 de lei pentru depăşirea protocolului;
– unitatea medicală a fost amendată cu 50.000 de lei pentru nerespectarea procedurilor stabilite.
De asemenea, au fost dispuse măsuri precum:
– suspendarea internărilor în secţia de terapie intensivă, sector A, și restricţii pentru personal şi vizitatori, până la închiderea focarului;
– utilizarea echipamentului de protecţie şi igiena riguroasă a mâinilor de către personalul medical;
– continuarea testelor pe cultură pentru probele de pe pielea personalului din ATI și intensificarea acestor măsuri chiar și după închiderea focarului;
– repetarea testului de apă potabilă, precum și verificarea materialelor sterile achiziţionate din afara unităţii, pentru a asigura conformitatea;
– utilizarea mănuşilor sterile din loturile conforme pentru fiecare intervenţie și pentru fiecare pacient, până la eliminarea completă a riscului.

Fii primul care comentează