Actorii din Teatrul Național protestează în fața TNB împotriva noii circulare a Ministerului Culturii
Marți, în fața Teatrului Național din București, actorii și personalul tehnic al instituției s-au reunit într-un protest spontan, exasperați de prevederile unei noi circulare emise de Ministerul Culturii, considerată de ei ca fiind o presiune excesivă asupra muncii lor. Protestul a început la ora 14:30 și a culminat aproape de sfârșitul programului, când ministrul Demeter András István a apărut pe scena improvizată, purtând și el o pancartă cu un mesaj de solidaritate, dar și de critică.
Protestul, o manifestație de solidaritate și nemulțumire
Momentul a fost unul aparent neașteptat, dar în același timp emblematic, deoarece actorii, artiști de aici și de peste tot, precum și personal tehnic, s-au aliniat împotriva unui proiect de regulament care impunea ore de muncă zilnice și raportare strictă, în numele “eficienței”. Circulara, pe care aceste cadre artistice o percep ca fiind o constrângere exagerată și o amenințare la adresa libertății creative, cerea, printre altele, o zi de muncă de opt ore, dar și întocmirea unor rapoarte zilnice.
În fața teatrului, foile circularei au fost contestate vehement, actorii vorbind cu pasiune despre munca lor, despre “noptile în care replica nu iese” sau despre trudirea care nu poate fi redusă la ore și cifre. Unul dintre cei prezenți, care a purtat pancarta cu anumite mesaje, a explicat că “munca de teren” în teatru presupune documentare, cercetări și efort intelectual, nu doar acte administrative. Mesajul clar al protestului a fost “Nu ne transformați în cobai”, exprimând fervoarea și opoziția față de intentia Ministerului de a impune reguli restrictive pentru angajații din sectorul cultural.
Dialogul neașteptat cu ministrul Demeter
Când Demeter András István a venit în fața protestatarilor, discuția s-a mutat rapid de la critici la întrebări directe despre modul în care se poate demonstra faptul că artiștii lucrează, chiar și în absența prezenței fizice în teatru. “Cum dovedim că muncim atunci când nu suntem fizic în teatru?”, a întrebat ministrul, mai mult ca o dilemă personală decât o afirmație oficială. Răspunsurile au culminat într-o serie de discuții aprinse, uneori chiar într-un dialog de culise între actorul Armand Calotă, cunoscut pentru relația apropiată cu domeniul cultural, și ministrul.
Actorul, care l-a cunoscut pe ministru de peste patruzeci de ani, a punctat că “nu ne transformăți în cobai”, fiind în același timp o relatare sinceră despre situația critică prin care trec actorii, victime ale unor decizii birocratice care, în opinia lor, limitează libertatea de creație. În timp ce un alt coleg îi explica ministrului că munca lor se ridică, în realitate, la peste 1.600 de ore anual, pregătirea pentru spectacole, repetițiile și cercetările, acesta nu a fost convin și a apreciat că asemenea cifre “nu există nicăieri în Europa”.
Contextul crizei în Teatrul Național și semnele unei posibil reușite temporare
Aceasta nu a fost prima formă de protest în ultimul an în interiorul TNB, dar a fost cu siguranță cea mai vizibilă și spectaculoasă. În culise, situația critică privind conducerea instituției era deja clară: lipsa unui director permanent de săptămâni întregi, după ce ministerul a eșuat în încercarea de a numi un manager stabil, a alimentat nemulțumiri și incertitudine. Administrativo, Teatrul Național se află într-un impas, cu conducerea interimară a lui Adrian Titieni, actor cunoscut, dar lipsit de puterea de decizie pentru soluții de durată.
La final, ministrul a anunțat că circulața va fi retrasă temporar, dar fără un angajament ferm privind schimbările de durată. A fost o victorie temporară pentru protestatari, dar rămâne de văzut dacă această decizie va avea un impact real asupra reformei impuse actorilor și personalului din sectorul cultural.
Pentru actorii din teatrul de stat, această zi a fost o încercare de a atrage atenția asupra dificilăților cu care se confruntă în fața unui sistem birocratic și a unei legislații învechite, care nu le reflectă condițiile reale de muncă, dar și asupra riscului de a fi transformați din opere de artă în “cobai” ai deciziilor administrative. În timp ce criza de management continuă, semnele de întrebare rămân, iar această mobilizare a fost doar primul pas într-un proces al revendicărilor și al încercărilor de a păstra autonomia profesională a celor care aduc arta vie pe scena românească.
