Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) derulează o anchetă începută anul trecut, vizând companii implicate în comercializarea de panouri fotovoltaice, cu un prejudiciu estimat la peste trei milioane de lei, conform ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare.

„O anchetă foarte utilă. Documentarul Recorder aduce în atenția publicului un nou fenomen de fraudă, pe care ANAF îl investighează din 2024. Până în prezent, au fost confiscate peste 5.500 de panouri și sume de peste 1,3 milioane de lei, iar pe lângă măsurile de sechestre și confiscări, rețelele infracționale sunt în curs de descoperire,” a declarat ministrul pe rețeaua de socializare.

El a adăugat că prejudiciul total estimat este de peste trei milioane de lei.

„Am solicitat ANAF să facă publice rezultatele complete ale anchetei, pe măsură ce investigația avansează și vor fi identificați toți cei vinovați,” a mai spus Nazare.

Ministrul a explicat și modul în care funcționează schema de fraudare: anumite companii importă panouri fotovoltaice, după care le trimit în Bulgaria către firme fictive create de persoane având rolul de a opera întregul circuit ilegal. Ulterior, mărfurile sunt reintroduse în România prin alte firme controlate de aceleași persoane. Acestea vând produsele într-un lanț fictiv de tranzacții, folosind firme de fațadă administrate de terți, fără a declara veniturile reale.

De asemenea, companiile importatoare depun bilanțuri false, prezentând situații financiare nesusținute de tranzacții reale, pentru a obține credite și a putea livra mărfurile cu plata ulterioară. În cele din urmă, panourile ajung la cumpărători de bună credință, însă firmele vânzătoare nu declară veniturile din aceste vânzări, iar banii obținuți sunt retrași în numerar de către administratorii fictivi, fiind folosiți pentru operarea circuitului fraudulos.



Sursa articol