Situația de urgență privind aprovizionarea cu țiței și motorină din România, instituită pe 28 iulie 2025, s-a încheiat, a anunțat marți Ministerul Energiei într-un comunicat de presă.
„Am finalizat procedurile legale care au prevenit o criză în aprovizionarea cu țiței a țării. Prin măsurile adoptate, am evitat orice riscuri pentru alimentarea cu carburanți a populației și a firmelor românești. Am demonstrat că România dispune de mecanisme robuste de protecție și reacție, care au funcționat eficient, menținând stabilitatea pieței și asigurând continuitatea livrărilor de produse petroliere”, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Ordinul ministrului Energiei a fost publicat în Monitorul Oficial, după ce s-au eliminat motivele care cauzaseră probleme în aprovizionarea cu țiței, astfel că situația de urgență a fost încheiată.
Starea de criză fusese instituită ca urmare a unei notificări primite de la compania OMV Petrom, care semnala dificultăți la importul de țiței din cauza contaminării cu compuși organici halogenati la încărcarea a două transporturi, totalizând 184.000 de tone.
„Pentru a menține continuitatea aprovizionării, Ministerul Energiei a activat, în acel moment, procedurile legislative pentru utilizarea stocurilor de urgență ale țării, conform legii naționale și europene. Reconstituirea acestor stocuri va fi realizată de către compania OMV Petrom, în calitate de deținător al obligației de stocare”, se menționează în comunicatul transmis de minister.

Fii primul care comentează