
Polițiștii vor fi prezenți în aproape o sută de intersecții din Capitală, dimineața și seara, pentru a ajuta la fluidizarea traficului, în contextul începerii noului an școlar și al întoarcerii locuitorilor din concedii, anunță oficialii din Ministerul de Interne.
„Am dezvoltat o nouă strategie de acțiune, integrată, pentru gestionarea volumului mare de trafic previzionat odată cu începutul anului școlar și cu întoarcerea cetățenilor din vacanțe în oraș. Această strategie combină o prezență mai intensă a polițiștilor în intersecții, dar și colaborarea cu alte autorități și utilizarea eficientă a sistemelor de supraveghere video. Am extins numărul de locații unde polițiștii sunt prezenți – de la 17 intersecții, anterior, la 98 acum. Efectivele de polițiști rutieri au fost suplimentate atât pentru schimbul de dimineață, cât și pentru cel de după-amiază. Prezența intensificată va fi între orele 7:00 și 10:00 dimineața, precum și între 16:00 și 19:30” a explicat joi Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.
El a menționat că în Capitală funcționează 715 unități de învățământ, iar această strategie vizează în special intrările și principalele rute de tranzit ale acestora.
De asemenea, oficialul a precizat că, pe lângă cele 98 de puncte principale, în anumite momente, polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române vor supraveghea și alte șapte intersecții.
„În plus față de zona centrală, avem în vedere și intrările din județul Ilfov, iar această strategie combină resursele din București cu cele ale IPJ Ilfov și ale Brigăzii Autostrăzi”, a adăugat Despescu.
Potrivit afirmațiilor sale, în capitală locuiesc peste 2,1 milioane de persoane, iar în județul Ilfov aproximativ 530.000. Parcul auto al regiunii depășește 1,8 milioane de vehicule, iar zilnic, peste 320.000 de autovehicule tranzitează Bucureștiul.
Despescu a subliniat că aceste măsuri sunt permanente și vor continua să asigure un trafic mai fluent în oraș.
Fii primul care comentează