A murit rapsodul Domnica Trop, „privighetoarea” de la marginea lumii

Rapsodul folcloric Domnica Trop, cunoscută drept „privighetoarea de la marginea lumii”, a decedat luni, la vârsta de 87 de ani. Una dintre cele mai apreciate voci ale folclorului românesc, Trop a lăsat în urmă un repertoriu bogat care a înveselit și emoționat generații. Trăind în mijlocul munților Mehedințiului, la Izverna, artista a fost un simbol al muzicii populare românești autentice.

O viață dedicată cântului

Domnica Trop s-a născut pentru a cânta, influențată de mama sa, una dintre cele mai celebre bocitoare din sat. Debutul ei pe scena artistică a avut loc la 27 de ani, atunci când învățătorul Vasile Căpăstraru a îndrumat-o către Marii artiști Ion Dolănescu și Maria Ciobanu. Spectacolul folcloric din 1973 a marcat începutul unei cariere ce urma să se întindă pe zeci de ani.

„Acești mari artiști m-au dus, tot în 1973, la Festivalul Maria Tănase din Craiova, unde mi s-a înmânat un premiu special și de atunci am început să cutreier țara în lung și lat”, povestea aceasta pentru AGERPRES în 2014. Piesele sale, precum „Mărie, Mărie” și „Ursitoare, ursitoare”, au căpătat recunoaștere, fiind preluate de mai mulți artiști, inclusiv Angelica Stoican.

Amintiri dintr-o lume uitată

Viața artistică a Domnicăi Trop nu a fost lipsită de momente nostalgi­ce. „Când m-am dus la București, Marioara Murărescu mi-a promis că mă așteaptă în gară, dar ca să mă recunoască mi-a cerut să vin îmbrăcată în costum popular. Așa am făcut”, își amintește cu umor. Costume populare moștenite, fiecare cu o poveste, au fost pentru ea o adevărată comoară.

„Sunt unice și valoroase. Ar fi ca și cum mi-aș vinde ființa”, spunea cu mândrie despre zestrea sa. Pentru Domnica Trop, cântecele erau nu doar o formă de expresie, ci însăși esența identității sale. „Eu nu am pretenție să fiu plătită, pentru că înlăuntrul meu sute de cântece îmi sunt zestre. Ar trebui ca cineva să se gândească și să le salveze. Eu mor mâine, poimâne, și ele vor pieri odată cu mine”, mărturisea aceasta.

Un Tezaur Uman Viu

Aprecierea pentru munca sa a fost recunoscută și oficial. În noiembrie 2013, Domnica Trop a fost distinsă cu titlul de Tezaur Uman Viu de către Comisia națională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial. Această distincție nu a fost doar o onorare, ci și o recunoaștere a contribuției sale la păstrarea tradițiilor muzicale ale Olteniei de sub munte.

Cu fiecare notă cântată, Domnica Trop a reușit să răspândească din farmecul și freamătul locurilor natale, lăsând o amprentă adâncă asupra sufletului folclorului românesc. „Mă bucură că muzica mea va umbla prin lume”, spunea privind cu nostalgie spre viitor.

Odată cu dispariția sa, dispare o voce unică și se închide o fereastră spre tradițiile altor vremuri, rămânând în memoria colectivă ca o simbol al autenticului și al iubirii pentru cântecul popular.