Deși a apreciat echipa lui Costel Gâlcă pentru cele trei puncte obținute, antrenorul a fost extrem de deranjat de un aspect al meciului desfășurat la Ploiești, pe care l-a criticat aspru.
Fostul antrenor din Giulești a intervenit dur la adresa stării terenului de pe stadionul “Ilie Oană”, considerând că acesta este principalul motiv pentru nivelul foarte redus al jocului.
„Cel mai slab meci pe care l-am văzut sezonul acesta, din punct de vedere al calității. Au și circumstanțe: terenul a fost execrabil”, a declarat Șumudică.
Acesta a continuat cu o tiradă: „Nu se poate să construiești un stadion așa frumos, să ai o bază de suporteri în spate, și tu, de atâția ani, să joci pe acest gazon. În momentul în care calci pe un gazon bun, crește și calitatea jocului. Când e numai nisip pe teren, e greu să te exprimi”.
În ciuda prestației slabe, Șumudică a dorit să-i felicite pe jucătorii de la Rapid, spunând: „Pe mine puțin mă interesează ceea ce joacă Rapid. Au plecat cu cele trei puncte și asta este cel mai important. Bravo lui Gâlcă și bravo tuturor care sunt acolo.” Tehnicianul a încheiat prin a menționa că meciul a fost „execrabil”, subliniind că nu a observat nicio ocazie de gol, dar a adăugat un plus pentru Rapid.
Victoria din „Primvs Derby”, asigurată de golul lui Pașcanu în minutul 24, a propulsat Rapid pe locul al doilea în Superliga, cu 22 de puncte.

Fii primul care comentează