Președintele Franței, Emmanuel Macron, a emis o declarație dură, afirmând că ultimele incursiuni ale dronelor ruse în spațiul aerian al NATO sunt acte intenționate de agresiune, nu simple greșeli. El a cerut introducerea de sancțiuni suplimentare pentru a aduce Moscova la masa negocierilor, conform Kyiv Post.

În emisiunea televizionată „Face the Nation” de la CBS News, Macron a respins sugestiile, făcute de președintele american Donald Trump, conform cărora încălcările spațiului aerian polonez și românesc au fost accidentale. „Nu este nicio greșeală”, a declarat el, adăugând că aceste incidente fac parte dintr-un plan de a distruge cât mai mult din Ucraina și de a submina NATO.

Aceste afirmații au fost făcute după un incident fără precedent, în care avioane militare al NATO au fost mobilizate de două ori în câteva săptămâni pentru a doborî drone rusești. În timp ce organizația NATO investighează încă aceste incursiuni, declarațiile lui Macron indică o poziție mai dură din partea liderilor europeni.

El a legat aceste evenimente de o creștere a atacurilor asupra Kievului, care au provocat pierderi de vieți civile și au distrus clădiri guvernamentale. Totodată, discursul său a evidențiat o divergență tot mai accentuată cu administrația Trump privind modul de răspuns la provocările Rusiei.

În timp ce Trump a evitat impunerea unor sancțiuni suplimentare, invocând consumul de energie rusă de către Europa, Macron a considerat această problemă „marginală”. Trump s-a angajat ulterior să sprijine apărarea Poloniei și a țărilor baltice, în contextul escaladării militare a Rusiei, inclusiv incursiunile aeriene ale unor bombardiere ruse în estonia, care au condus la convocarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU.



Sursa articol