Alexandru Munteanu, noul Prim Ministru al Republicii Moldova, a inaugurat recent guvernul sau, ceremonia jurământului având loc la sediul președinției, având ca martori pe Președinta Maia Sandu și Președintele Parlamentului, Igor Grosu. Evenimentul a fost raportat de Moldpres, conform informațiilor preluate de la Agerpres.
Guvernul Munteanu a primit votul de încredere al Parlamentului și a fost oficializat săptămâna trecută. De asemenea, au fost aprobate liniile directoare ale programului de guvernare ‘UE, pace, dezvoltare’. Strategiile propuse includ finalizarea aderării la Uniunea Europeană până în 2028, creșterea productivității economice, consolidarea domeniului juridic și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.
Noul executiv ia în considerare investițiile de până la 4 miliarde de euro, implementarea de proiecte de modernizare a infrastructurii( inclusiv construcția a 4 poduri care să traverseze râul Prut și îmbunătățirea unui total de 3.000 km de drumuri), investind 9 miliarde de lei în comunități, crescând salariile și pensiile, îmbunătățind spitalele și școlile și finalizând evaluarea profesională a judecătorilor și procurorilor ca parte a reformării sistemului de justiție.
Pentru anii următori, Moldova va fi concentrată pe integrarea completă cu piața energetică a UE. Govarnul intenționează să continue și să dezvolte proiectele ‘Satul European’ și ‘Curtea Europeană’, cu investiții de minimum 9 miliarde de lei in comunități.
Administrația curentă vizează o investiție de cel puțin 6 miliarde de lei în instituții de învățământ precum grădinițe, școli și universități, dorind să dubleze bursele pentru studenți și de asemenea, să îmbunătățească infrastructura spitalelor.
Guvernul Munteanu va conține 14 ministere și cinci vicepremieri, dintre care doi sunt fără portofoliu – responsabili pentru integrarea europeană și reintegrarea. Compoziția oficială include o varietate de persoane, atât noi veniți precum și unii care au funcții din cabinetul anterior.
De menționat, Cristina Gherasimov va continua sa dețină poziția ca viceprim-ministru pentru integrarea europeană. Înain te de aceasta, a deținut poziții de conducere în Ministerul Afacerilor Externe și Integrãrii Europene și în funcția de consilier pe probleme de politică externă și integrare europeană al președintelui Republicii Moldova.
De asemenea, Mihai Popșoi va rămâne la Ministerul Afacerilor Externe. El va avea și funcția de vicepremier, aceeași poziție pe care a deținut-o și în guvernul anterior. Mihai Popșoi a ocupat rolurile de deputat și vicepreședinte al Parlamentului înainte de a prelua funcția actuală.

Fii primul care comentează