După ce premierul Sébastien Lecornu și-a anunțat demisia, liderul partidului naționalist Rassemblement National, Jordan Bardella, a cerut organizarea rapidă a unor noi alegeri. El susține că „nu poate exista stabilitate (…) fără dizolvare”, potrivit unei afirmații făcute pentru o televiziune de știri.

Aceasta reprezintă o altă lovitură în criza politică din Franța. La mai puțin de o zi după ce toți miniștrii au fost numiți de către Lecornu, acesta a depus actele de demisie la președintele Emmanuel Macron, care a acceptat decizia.

Imediat, Jordan Bardella a cerut președintelui să dizolve Parlamentul francez, pentru a permite convocarea de alegeri generale.

„Nu poate exista stabilitate fără o întoarcere la vot și fără dizolvarea Adunării Naționale”, a declarat el în momentul anunțului despre demisia lui Lecornu.

El a adăugat că în următoarele săptămâni vor avea loc alegeri, iar „Rassemblement National va fi, evident, pregătit să guverneze”.

Această solicitare de dizolvare a fost făcută și de lidera grupului politic din Parlament al partidului de opoziție La France insoumise.



Sursa articol