O instanță din Iran a condamnat marți doi cetățeni francezi la 20, respectiv 17 ani de închisoare, pentru presupusă activitate de spionaj în avantajul Israelului, informează agenția de presă dpa, citată de Agenția Națională de Presă din România.
Portalul judiciar local nu a divulgat identitatea celor doi, însă aceștia au la dispoziție 20 de zile pentru a depune recurs.
Potrivit dpa, cel mai probabil este vorba despre Cecile Kohler și Jacques Paris, care au fost arestați în 2022 în timpul unei călătorii în țară. Ei sunt acuzați că ar fi spioni și că au contactat activiști sindicali iranieni.
Ministerul de externe de la Teheran a confirmat, însă, că aceștia urmează să fie eliberați în cadrul unui schimb de deținuți, iar Franța va returna un om de știință pus în detenție pentru răspândire de propagandă teroristă pe rețelele sociale.
Săptămâna trecută, un ciclist franco-german aflat în detenție în sudul Iranului, acuzat de spionaj, a fost eliberat.
Experții din Teheran anticipate, conform agenției Reuters, că și cei doi francezi vor fi eliberați, considerând că pedeapsa cu închisoarea lungă reprezintă o formă de presiune pentru accelerarea schimbului de deținuți.

Fii primul care comentează