Reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție afirmă într-un comunicat de presă că atacurile din partea puterii executive la adresa magistraților reprezintă o distorsionare a realității, întrucât contestările acestora ar însemna „o desconsiderare a statutului constituțional al judecătorului, precum și o afectare a independenței justiției”.

„Înalta Curte de Casație și Justiție urmărește cu maximă atenție discuțiile legate de proiectul de modificare a legii pensiilor, care indică un regres semnificativ în statutul magistraților.”

Sub pretextul reformei, tema salariilor și pensiilor magistraților a fost adesea adusă în discuție publică, nu doar prin inițiative legislative, ci și prin conferințe, declarații și apariții media. Aceste acțiuni ale puterii executive au avut ca scop și au reușit să prezinte statutul judecătorilor ca pe un „privilegiu”, cuvânt utilizat frecvent în dezbateri atunci când s-a discutat despre remunerație, fie că era vorba de salarii sau pensii, alimentând o polarizare în societate.

A vorbi de la nivelul guvernului despre eliminarea „privilegiilor” presupune, de fapt, reducerea, deliberat, a statutului magistraților. În realitate, nu este vorba despre eliminarea unui „beneficiu”, ci despre afectarea independenței justiției și a echilibrului democratic.

Înalta Curte respinge cu fermitate această interpretare distorsionată a faptelor, deoarece ea nu doar ignoră statutul constituțional al judecătorului, ci și subminează independența justiției. Reducerea considerabilă a garanțiilor legale descurajează noile generații de magistrați și face ca profesia să devină mai puțin atractivă pentru potențialii candidați, punând astfel în pericol fundamentul statului de drept.

Instanța supremă reafirmă poziția exprimată de Consiliul Superior al Magistraturii și își exprimă disponibilitatea pentru dialog cu celelalte puteri ale statului, subliniind că protejarea independenței judecătorilor nu reprezintă un privilegiu, ci o garanție esențială pentru drepturile cetățenilor și pentru funcționarea democratică a țării.



Sursa articol