Margaret Thatcher (1925-2013) avea mereu în geantă o gazetă veche pe care era scris un citat al lui Abraham Lincoln: „Nu poți întări pe cel slab slăbind pe cel puternic. Nu poți crea prosperitate în descurajând economisirea. Nu poți sprijini salariatul dărâmând angajatorul.” Ea i-a spus consilierului său că această gazetă „merge acolo unde merg și eu”, în momentul în care se pregătea să țină primul discurs ca lider al Partidului Conservator, în 1975. Patru ani mai târziu, a devenit prima femeie care a condus o mare putere occidentală, schimbând pentru totdeauna modul în care Regatul Unit relaționează cu statul, sectorul muncii și ideea de meritocrație, conform unui post de știri din România.

Anul acesta se împlinesc o sută de ani de la nașterea ei, iar figura sa continuă să reprezinte o referință incomodă pentru un Regat Unit încă în căutarea unui model după ”Thatcherism”. Nigel Lawson, fost ministru de Finanțe în guvernul condus de ea, a recunoscut într-un interviu din 2009 că a fost el cel care a popularizat termenul „thatcherism”. Acesta a fost descris ca o combinație de valori și convingeri, printre care statul de drept, stabilitatea monedei, economiile libere, disciplina bugetară, rate de impozitare mai mici, mândrie națională sau patriotism, și privatizare. Termenul era, la acea vreme, rar folosit în Regatul Unit.

Sub conducerea „Doamnei de Fier”— un termen folosit de criticii ruși, fără să știe cât de mult îi convenea—Regatul Unit s-a transformat dintr-o putere industrială aflată în declin într-un centru al pieței libere. Privatizarea, dereglementarea, conflictul cu sindicatele și cultura individualismului au schimbat mentalitatea britanicilor. Însă, aceste reforme au avut și un preț: au fost abandonate comunități întregi, iar structura socială s-a erodat, diferențele dintre Londra și regiunile din nord s-au adâncit.

„De la căderea sa în 1990, niciun guvern, fie de stânga sau de dreapta, nu a contestat cu adevărat fundamental aceste reforme economice și sociale”, explică politologul și biograful Iain Dale, autorul unei cărți despre Margaret Thatcher ocazionată de centenar. „Thatcherismul a încetat să mai fie o simplă ideologie și a devenit o parte inerentă din mentalitatea britanică”, adaugă el.

Chiar și astăzi, când Partidul Laburist este iarăși la putere, numele ei reapare ca punct de referință. Prim-ministrul actual, Keir Starmer, a citat-o recent pentru a justifica politica sa de dereglementare financiară, spunând că „În anii 1980, guvernul Thatcher a eliberat capitalul financiar. Aceasta este versiun.

Paradoxal, în timp ce stânga o admira acum deschis, Partidul Conservator, pe care ea l-a condus aproape două decenii, se află în conflict intern, incapabil să ajungă la un consens asupra modului în care să se raporteze la moștenirea sa. Liderii conservatori actuali caută inspirație în exemplul ei pentru a reînvia o conducere puternică, în timp ce alții, precum fostul ministru Kwasi Kwarteng, avertizează împotriva „imitației groteske a unei Thatcher idealizate care nu a existat niciodată”. Diviziunile la nivel de partid reflectă o oboseală și o indiferență în creștere, alimentate și de populistul Nigel Farage, care reprezintă acum partea dreaptă a spectrului politic.

Thatcher credea că „nu este de ajuns să ai doar inteligență; trebuie să ai personalitate și impact”, o viziune combinând pragmatismul cu convingerile ideologice. Biograful autorizat Charles Moore amintește că ea a fost meticuloasă și răbdătoare, pregătind și testând reformele înainte de implementare. Celebrul ei citat, „Economia este metoda; scopul este de a schimba inima și sufletul”, reflectă tensiunea dintre radicalismul economic și conservatorismul social.

Trecutul a evoluat, însă. Istoricul Catherine Haddon susține că „ne aflăm într-o perioadă de instabilitate politică”. „Thatcher putea impune autoritate într-un mediu industrial și mediatic mai centralizat. Astăzi, puterea este fragmentată: mass-media nu mai controlează agenda, iar social media schimbă dinamica liderilor. Nostalgia după trecut nu mai garantat câștigarea alegerilor”. Mulți se întreabă dacă Regatul Unit are nevoie de o nouă figură ca „Doamna de Fier” sau dacă trebuie să se lase în urmă cu un stil și idei ce au fost relevante doar în anumite contexte istorice.



Sursa articol