Jurnalista Ioana MIHALCEA de la GOLAZO, site-ul de sport al HotNews, ridică semne de întrebare asupra modului în care mass-media relatează despre suferința umană, în urma imaginilor cu Răzvan Lucescu, fiul antrenorului MIRCEA Lucescu, surprins la sosirea de urgență în București. Antrenorul MIRCEA Lucescu este internat în stare critică, iar imaginile cu Răzvan Lucescu au creat dezbateri privind limitele etice ale jurnalismului.

Cât de departe merge „nevoia” de audiență?

„Cum arată un fiu rănit, care vine de la sute de kilometri distanță la spitalul tatălui său, aflat în stare critică?”, se întreabă jurnalista. În articolul său, Ioana MIHALCEA subliniază că nu judecă pe nimeni, dar că se simte obligată să reflecteze asupra deontologiei profesionale. Jurnalista se întreabă cine dorește să vadă astfel de imagini și ce justificări pot exista.

Publicul vrea să știe, e o replică clasică invocată de multe ori. Ce anume dorește să știe publicul? Cum arată un fiu abătut care merge prin spital, cum arată o soție care nu a dormit de o săptămână? Sunt întrebări retorice care subliniază nevoia de a face o delimitare clară între informarea publicului și exploatarea suferinței. În opinia sa, dreptul la intimitate este un drept fundamental, chiar și pentru persoanele publice.

Experiența personală o readuce la discuția despre limitele profesiei. Într-un incident anterior, Ioana MIHALCEA a refuzat să fotografieze un copil grav bolnav, înțelegând că sunt momente în care aparatul foto trebuie lăsat jos.

Intimitatea versus interesele publicului

Un alt aspect relevant menționat de Ioana MIHALCEA este scurgerea de informații din partea personalului medical, care uneori alimentează „dezvăluiri” fără acordul familiei. Această practică ridică probleme etice serioase. Există comunicate oficiale din partea spitalului, iar acestea ar trebui să fie suficiente pentru informarea publicului.

Ziarista pune întrebări dure despre scopul final al jurnalismului. Unde se termină informarea obiectivă și unde încep audiența, traficul, monetizarea? Unde se pierde umanitatea? Consideră că este o linie fină, ușor de încălcat, chiar fără intenție.

Câteva clipe ar trebui să rămână private

Ioana MIHALCEA își recunoaște propria implicare în această dinamică, menționând justificările obișnuite: „asta e meseria mea, trebuie să scriu asta ca să afle publicul”. Cu toate acestea, se întreabă dacă este datoria presei să prezinte absolut toate informațiile, indiferent cât de crude sau vulnerabile ar fi.

Consideră că este un teritoriu subiectiv care se extinde în orice domeniu de activitate al presei, nu doar în sport. Concluzia este clară: „Unele clipe ar trebui să rămână private”.