În condiții de incertitudine economică și presiuni bugetare, companiile își ajustează strategiile în domeniul tehnologiei informației, concentrându-se pe eficiență și reducerea costurilor, conform studiului „CIO 2025” efectuat de Horváth, o firmă de consultanță în management de talie internațională.

Rezultatele studiului „CIO 2025: How to build crisis-resilient IT in volatile times” arată că 95% din companii plănuiesc să scadă cheltuielile pentru IT în anii următori, majoritar prin automatizare (43%), externalizare (41%) și alte tactici de eficientizare, deși aceste măsuri sunt adesea reacții punctuale și nu parte dintr-o strategie de durată.

Pe măsură ce digitalizarea se accelerează, rolul departamentelor IT se transformă din inovatori în parteneri strategici de business, cu o percepută creștere a importanței lor de +20 puncte procentuale comparativ cu anii anteriori. De asemenea, contribuția lor ca parteneri în dezvoltarea afacerilor a crescut cu 17 puncte procentuale. Totuși, doar 38% din respondenți mai văd IT-ul ca un nucleu de inovație, o scădere de 7 puncte procentuale, un semn că este nevoie de o reorientare strategică a rolului IT de la suport operațional la factor de transformare și creștere sustenabilă.

Trendul descentralizării se intensifică, cu o scădere de 20 puncte procentuale a modelului clasic, centralizat de organizare IT în ultimii trei ani, în timp ce modelele hibride și cele descentralizate au înregistrat creșteri de 10, respectiv 8 puncte procentuale. Această schimbare subliniază necesitatea unor noi modele de guvernanță IT care să gestioneze eficace interacțiunile între centrul de decizie și unitățile locale.

Conform studiului Horváth, Inteligența Artificială (AI) este văzută ca principalul factor de eficiență și inovație în sectorul IT, având o utilizare tot mai largă pentru reducerea costurilor și automatizarea sarcinilor repetitive, permițând astfel realocarea resurselor umane către proiecte cu impact semnificativ asupra afacerii.

„Multe organizații sunt captive într-o abordare reactivă, deși au nevoie de o strategie clară și de durată pentru IT. La Horváth, sprijinim tranziția de la simpla reducere de costuri la o guvernanță IT matură și eficientă, care include prioritizarea investițiilor semnificative, dezvoltarea de modele hibride scalabile și integrarea inteligentă a AI în procesele esențiale. Astfel, departamentele IT se pot transforma în adevărați catalizatori ai schimbării sustenabile în afaceri”, explică Costin Lăpădat, Senior Project Manager la Horváth România.



Sursa articol