Departamentul pentru Energie al SUA a achiziționat o participație de 5% în compania Lithium Americas și încă o cotă de 5% în parteneriatul acesteia cu General Motors la proiectul minier din Thacker Pass. Această mină urmează să devină cea mai mare sursă de litiu din emisfera vestică.
Acțiunile Lithium Americas au crescut cu 26% drept reacție la aceste anunțuri, după un salt de până la 31% inițial. Compania este de origine canadiană, cu sediul în Vancouver, și are proiecte importante în Statele Unite, în Nevada, și în Argentina, fiind listată atât pe Bursa din Toronto, cât și pe cea din New York.
Anunțul oficial al acordului indică cea mai recentă investiție a guvernului american în sectorul privat, după achiziții similare în companiile de tehnologie Intel și în firma de minerit MP Materials. Aceste mișcări fac parte din strategia Washingtonului de a sprijini industrii considerate esențiale pentru securitatea națională.
Guvernul SUA va obține participații în compania Lithium Americas prin intermediul unor opțiuni de cumpărare la un preț simbolic de un cent. De asemenea, compania a anunțat că a primit prima tranșă a unui împrumut de 2,26 miliarde de dolari din partea statului american, o sumă destinată dezvoltării minei, care va fi finalizată și deschisă în 2028.
General Motors, care a investit 625 de milioane de dolari în proiect în 2024 și deține deja 38% din acțiuni, are dreptul de a cumpăra întreaga producție de litiu din prima fază și o parte din cea de-a doua, pentru următorii 20 de ani. În total, fabrica va produce anual aproximativ 40.000 de tone de carbonat de litiu pentru baterii, suficient pentru echiparea a până la 800.000 de vehicule electrice.
Proiectul din Thacker Pass este văzut de ambele tabere politice ca o soluție pentru reducerea dependenței de China, care procesează peste 75% din litiul folosit industrial la nivel global.

Fii primul care comentează