
Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței din joi, Planul strategic pentru dezvoltarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internațional București Băneasa ”Aurel Vlaicu” pentru perioada 2025-2035. Acest plan include construirea unui nou terminal, realizarea unui hangar destinat aviației generale și extinderea capacității de procesare a pasagerilor la minimum 800 de persoane pe oră, în perioadele de vârf, față de cele 600 de persoane, cât poate procesa în prezent. De asemenea, va fi modernizată suprafața de operare a aeroportului, conform informațiilor transmise de administratorul aeroportului.
Planul strategic prevede creșterea capacității operaționale prin reorganizarea terminalului de pasageri, astfel încât să poată gestiona minim 800 de pasageri pe oră în perioadele aglomerate, și dezvoltarea unui nou terminal cu facilități moderne. Zona adiacentă, situată est de actualul terminal, va fi configurată pentru acces facil la platforma aeroportului, inclusiv la pistă și sistemele de căi de rulare. Se va moderniza suprafața de operare pentru a eficientiza fluxurile aeriene.
Momentan, terminalul existent permite procesarea a până la 600 de pasageri pe oră în condiții standard, repartizați între fluxurile de plecări și sosiri, pentru zonele Schengen și non-Schengen. Prin reorganizarea acestuia, se va asigura un echilibru între fluxurile de plecări și sosiri, menținând un nivel ridicat de servicii. Capacitatea vizată după reorganizare va fi de 200 de pasageri/oră pentru fiecare flux: plecări și sosiri, atât pentru zonele Schengen, cât și pentru cele non-Schengen.
Construirea unui nou terminal, împreună cu infrastructura de sprijin precum drumuri de acces, parcare și zone tehnice, va crește semnificativ capacitatea, ajungând la minimum 800 de pasageri pe oră în perioadele aglomerate. Se va analiza posibilitatea de dezvoltare a noului spațiu atât în perimetrul actual al aeroportului, cât și prin achiziționarea sau exproprierea unor terenuri din apropiere.
Zonele speciale pentru operațiuni aeriene, unde se efectuează manevrele și parcările aeronavelor, precum și serviciile de handling și întreținere, vor fi reeditate și extinse. Platforma actuală va fi supusă unei reparații capitale, iar noile platforme vor fi planificate în funcție de facilitățile noi, pentru a asigura performanțe maxime și siguranță în operare.
Fii primul care comentează