Gică Popescu a anunțat că a avut o întâlnire directă cu prim-ministrul Ilie Bolojan pentru a discuta despre prioritățile investițiilor. Președintele clubului Farul așteaptă acum ca Guvernul să indice care arene vor fi incluse în programul de construcție, pe baza analizei pe care el a întocmit-o.
Popescu a menționat că i s-a solicitat să realizeze o clasificare a orașelor care necesită stadioane noi, dar decizia finală rămâne la Executiv. „Păi, așteptăm să… să se anunțe care sunt stadioanele cu care se va începe acest… acest program de construcție a stadioanelor. Am avut o discuție cu domnul prim-ministru și mi-a cerut să-i fac o… o situație, cum văd eu din punct de vedere sportiv, un clasament al orașelor care… care doresc să construiască stadioane,” a declarat Gică Popescu.
El a subliniat că analiza sa este strict tehnică: „Am făcut acest punct de vedere, repet, bazându-mă doar pe realitățile sportive, pe care domnia sa și guvernul trebuie să ia o hotărâre care vor fi stadioanele care se vor construi primele.”
Aceste declarații vin într-un context incert pentru stadionul din Constanța. Proiectul, evaluat la 490 de milioane de lei, părea suspendat, mai ales după ce Guvernul a adoptat o măsură prin care amână noile investiții publice până în 2027, pentru a menține echilibrul bugetar.
Pe de altă parte, Primăria Constanța a emis un comunicat care susține că informațiile despre stagnarea finanțării sunt „eronate” și că arena „Gheorghe Hagi” nu este afectată de măsurile de austeritate. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu desfășurarea lucrărilor la stadionul din Constanța și când va începe construcția acesteia.

Fii primul care comentează