O cercetătoare din Svalbard, o insulă aflată în Oceanul Arctic, Norvegia, atrage atenția asupra microbilor polari, într-un moment în care încălzirea globală amenință ecosistemele delicate ale ghețarilor, potrivit unui articol de știri.

Dr. Arwyn Edwards, ecologist specializat în ghețari, povestește despre o zi recentă de vară când temperaturile extrem de ridicate au transformat zona într-o potecă de apă topită și bucăți de rocă căzătoare, fiindcă a fost ca și cum s-ar fi aflat într-un oraș în flăcări, în timpul unui atac nocturn.

După peste două decenii de cercetare în regiunea polară, Edwards se simțea de multe ori „relaxată și ca acasă” pe gheață. Cu toate acestea, agravarea schimbărilor climatice începe să-i fie resimțită și să-i afecteze sentimentul de siguranță.

Deși temperatura medie globală nu a depășit încă pragul de 1,5°C, care a fost stabilit la Conferința de la Paris, zona arctică, inclusiv Svalbard, s-a încălzit de șapte ori mai rapid decât media globală. Timpul pentru a întruni informații despre aceste ecosisteme extrem de sensibile și pentru a estima impactul economic global, de trilioane de dolari, începe să se scurgă.

Edwards atrage atenția asupra microbilor adaptați la condiții de frig, pe care îi studiază. Aceștia sunt considerați „păzitori și agitatori principali ai dezastrului arctic”, deoarece cercetările recente indică faptul că aceste microorganisme din zăpadă și gheață pot intensifica procesul de încălzire globală prin bucle de feedback pozitiv, accelerând topirea ghețarilor. Cu peste 70% din apa dulce a planetei fiind stocată în gheață și zăpadă, și fiind vital pentru viața miliardelor de oameni, aceste descoperiri au implicații globale.

Totodată, nu toți microbi polari contribuie la încălzire. Dovezi recent apărute arată că unele specii pot, temporar, reduce emisiile de metan.

Câteva decenii în urmă, cercetătorii credeau că ghețarii și zăpada arctică sunt în mare parte lipsite de viață. Dar exemplul de pe ghețarul Longyearbreen, situat în apropierea celui mai nordic oraș, dovedește contrariul. Edwards explică că fiecare strat de zăpadă conține microbi, iar acești microbi pot chiar să inițieze formarea fulgilor de zăpadă. În fiecare centimetru cub de zăpadă, se găsesc sute sau mii de celule vii, iar în multe cazuri, de patru ori mai mulți viruși – un mediu microbian la fel de complex precum solul.

În lunile de vară, suprafețele acoperite de zăpadă găzduiesc alge roșii care se deplasează între straturi pentru a găsi lumină solară, creând fenomene precum „zăpada pepene” sau „zăpada sângerie”, așa cum a fost descris de filozoful antic Aristotel.



Sursa articol