ministrul de externe german, johann wadephul, a declarat recent că s-au făcut progrese în privința planului de pace destinat să pună capăt războiului în ucraina, ca rezultat al discuțiilor din ajun cu reprezentanți de rang înalt ai SUA la geneva. acesta a menționat că aspectele referitoare la europa și nato au fost retrase din proiectul de acord de pace prezentat de SUA, ceea ce reprezintă un succes decisiv obținut în urma discuțiilor.

discuțiile din elveția, la care au participat oficiali din SUA, ucraina, franța, marea britanie, germania și uniunea europeană, au fost organizate în grabă după ce săptămâna trecută a apărut ultima propunere a washingtonului pentru a pune capăt conflictului. aliații europeni ai ucrainei au respins planul în forma sa inițială, care favoriza în mod considerabil russia. documentul inițial în 28 de puncte impune kievului să cedeze russia teritorii întinse pe care armata rusă nu le controlează în estul și sud-estul ucrainei, să-și reducă armata, între alte cerințe.

secretarul de stat american marco rubio a declarat duminică seara la geneva că s-au înregistrat progrese “substanțiale”. wadephul a refuzat să ofere mai multe detalii, dar a spus că este clar că nimic “nu poate fi decis fără acordul” europenilor și al ucrainei. ucraina trebuie să-și păstreze suveranitatea, a spus el, argumentând că numai kievul poate decide când și ce concesii să facă. unul dintre punctele cele mai problematice vizează posibilele concesii teritoriale, a spus wadephul.

guvernul german a salutat luni progresele înregistrate în timpul discuțiilor de la geneva dintre statele unite, ucraina și europa, care vizează încheierea conflictului cu russia. “considerăm că este pozitiv faptul că s-au înregistrat din nou progrese și suntem încântați că lucrurile avansează”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului german, sebastian hille, la o conferință de presă periodică la berlin. este important pentru europa ca interesele ucrainei să fie luate în considerare, ca interesele eupei să fie garantate și ca nimic legat de europa să nu se facă fără europa, a subliniat hille.