O nouă schemă de finanțare europeană, de 200 de milioane de euro, pentru fermieri și antreprenorii din industria alimentară
București – Fermierii și companiile din sectorul agro-alimentar din România vor avea acces la fonduri europene nerambursabile pentru a-și instala panouri solare. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), aflată în subordinea Ministerului Agriculturii, a publicat vineri, în consultare publică, proiectul de ghid al solicitantului pentru schema de ajutor. Prin această schemă, pot accesa finanțare instalațiile fotovoltaice pentru autoconsum, cu sau fără sisteme de stocare a energiei.
Finanțare 100% nerambursabilă pentru energia solară
Schema de energie pentru 2026, finanțată prin Fondul pentru Modernizare cu bani alocați de UE prin sistemul de tranzacționare a certificatelor de emisii (EU ETS), are un buget total de 200 de milioane de euro. Fermele și firmele din industria de procesare agro-alimentară vor putea primi ajutor nerambursabil în valoare de 100% din cheltuielile eligibile. Limita maximă a finanțării este de 20 de milioane de euro per beneficiar.
Alocarea financiară este împărțită egal între proiectele cu capacități instalate mai mici sau egale cu 1 MW și cele mai mari de 1 MW. Pentru capacitățile instalate de până într-un MW, finanțarea poate ajunge la 650.000 de euro/MW, iar pentru cele mai mari de 1 MW, la 550.000 euro/MW.
Cine poate beneficia de fonduri și cum se aplică
Beneficiarii eligibili pentru această schemă de finanțare sunt întreprinderile din sectorul agricol sau industria alimentară, legal constituite și înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului, precum și organizațiile din domeniul îmbunătățirilor funciare. Solicitanții pot depune mai multe proiecte, cu condiția ca valoarea totală a finanțării să nu depășească 20 de milioane de euro per beneficiar.
Proiectul de ghid al solicitantului este supus dezbaterii publice timp de 15 zile calendaristice, începând de la data publicării pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, respectiv 2 aprilie 2024. Cei interesați pot transmite propuneri sau observații la adresele de e-mail elena.filip@madr.ro și relatiiinstitutionale@afir.ro.
În sesiunile anterioare ale acestei scheme de finanțare, solicitările primite de AFIR au cumulat peste 500 de milioane de euro, reflectând interesul crescut pentru sursele regenerabile de energie în sectorul agricol și alimentar. Peste 228 de milioane de euro au fost deja contractate pentru finanțarea a 1.100 de investiții, în urma procedurii de selecție.